Campania de informare cu privire le exploatarea gazelor de șist, pe care compania Chevron a derulat-o în ultimele zile în localitatea Pungești a fost suspendată „ca urmare a protestelor din cadrul comunităţii”.
Mai mulți localnici au împins mașinile celor de la firma angajată de compania americană pentru a derula o campania de informare. Angajații au fost nevoiți să-și blocheze portierele pe interior pentru a nu fi agresați.
„Chevron poate confirma astăzi (n.r. – miercuri) suspendarea activităţilor de informare din comuna Pungeşti, judeţul Vaslui, ca urmare a protestelor din cadrul comunităţii. Prioritatea noastră este să desfăşurăm aceste activităţi de informare într-un mod sigur şi responsabil, însă acest lucru nu a fost posibil astăzi”, se arată într-un comunicat al companiei Chevron.
După ce compania petrolieră și-a sistat activitățile în această localitate, reprezentanții Chevron România au început o campanie de informare a locuitorilor despre ce înseamnă explorarea gazelor de șist. Campania a fost derulată de o firmă de specialitate în cele șapte sate din comuna Pungești.
„Chevron îşi menţine angajamentul de a coopera îndeaproape cu comunităţile locale pentru a explica beneficiile gazelor naturale din argilite. Ca parte a acestui angajament, Chevron România desfăşoară sesiuni de informare în comunităţile locale pentru a răspunde preocupărilor cu privire la activităţile de explorare pe care intenţionează sa le conducă în judeţul Vaslui. Această acţiune este o continuare a activităţilor de informare pe care Chevron le-a desfaşurat în regiune începând cu luna februarie 2013″, se mai arată în comunicatul Chevron.
Locuitorii comunei Pungești nu au fost prea încântați de această campanie și au susținut că nu au fost convinși de faptul că operațiunile de exploatare a gazului de șist nu afectează mediul înconjurător.
„Au venit şi ne-au spus numai lucruri frumoase, însă nu ne-au convins că nu vom avea de suferit. De aceea, vrem să ne lase aşa cum suntem. Avem fântâni curate şi vrem aşa să rămână. Să se ducă acolo la ei, în America”, a spus Anişoara Lavric.
Citiți principiile noastre de moderare aici!