Potrivit premierului Marcel Ciolacu, inițiativa legislativă își propune să „stimuleze munca cinstită” și să descurajeze „portițele de optimizare fiscală și evaziune”. Din cauză că taxele vor crește, iar produsele și serviciile se vor scumpi, măsurile au fost amplu criticate până acum.
Astfel, Guvernul a adoptat luni proiectul de lege cu noile măsuri fiscale pe care îl va trimite în Parlament în cursul serii.
„S-a decis că reglementarea salariului minim în construcţii şi în agricultură se va face prin ordonanţă de urgenţă separată, tocmai pentru a ne asigura că aceste salarii vor creşte cât mai repede cu putinţă. Salariul minim pe economie, în general, care va creşte cu 10% la 3.300 lei va fi reglementat printr-o hotărâre de Guvern care va fi adoptată, de asemenea, cât mai rapid”, a anunţat, Mihai Constantin, la finalul şedinţei de luni a Executivului.
După ce actul normativ ajunge la Parlament, senatorii și deputații pot depune amendamente până marți, la ora 13. Atunci este programată o nouă ședință de Guvern pentru a se decide care amendamente vor fi preluate în proiectul de lege și pentru care Guvernul își va asuma răspunderea. După ședința de la ora 17, senatorii și deputații pot depune moțiune de cenzură. Dacă aceasta nu trece, legea se consideră adoptată.
Modificări apărute în forma inițială a proiectului
- Bonurile de masă vor fi acordate ca și până acum, însă Ministerul de Finanțe are termen o săptămână pentru a propune Executivului un proiect de Ordonanță de Urgență care va limita comisioanele implicate în acest proces de distribuție a bonurilor de masă.
- De asemenea, taxa pe valoare adăugată pentru biletele la spectacole, concerte, evenimente culturale şi sportive, TVA va fi de 9%.
- O mențiune și în ceea ce privește calculul impozitului pentru companiile multinaționale. Din totalul cifrei de afaceri, pe lângă investiții vor fi scăzute și accizele, care reprezintă deja o taxă. Iar impozitul va rămâne 16% din profit, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri calculată conform criteriilor enunțate mai devreme.
- Pentru instituțiile de cultură cu mai puțin de 50 de angajați, oportunitatea de comasare va reveni autorităților locale.
- A fost de asemenea eliminat pragul de 2,5% din buget pentru autoritățile locale care finanțează evenimente culturale.
Forma proiectului cu măsurile fiscale care a fost discutat în ședința de Guvern găsește AICI.
Pe aceeași temă:
Măsurile fiscale propuse de Guvernul Ciolacu urmează să fie adoptate
Trimite articolul
Xte mictionezi pe el salar marit cu 300 de lei, cand vezi cat s-o scumpit tot
-
ăăă… pare ca sanctiunile functioneaza, nu? merita! stii cumva la ce nivel au scazut rezervele de petrol ale sua? si cam cat mai pot sa scada pana sa vedem cu adevarat efectele sanctiunilor? da’ poate asculti sfatu lu sinistra de la cultura si-ti mai iei macar inca un parttime daca nu inca o norma intreaga? si oricum, noroc ca a facut dragggniiaaa puscarie, acum suntem independenti energetic, io asa am auzit🤪 . io totusi as lua aia 300, nu as mictiona pe ei.
#despre masuri nu spun nimic. sau hai sa spun: atat se poate, nu decide guvernu(nostru) prea multe. si fmi-u se apropie… si… nu mai zic, ca poate am dreptate.
#🤪
“oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale” nu se refera l-a cei care ne conduc, ei sunt speciali.
Salariu minim mai mare inseamna si mai multi bani din taxe pentru prea iubitii nostri conducatori, si mai multa inflatie. Ati stat acasa #eroilor, acum scoateti banii pentru cat s-a furat in doi ani de plandemie.
#🤪
-
de ce esti simpatic🤪? las’ ca zic eu ce am io de zis, tu zii in numele tau. peste tot se fura, in toate tarile, problema principala la noi nu e atat furtul intern, ci ala neocolonialist care e incomparabil mai mare si pe care n-o sa-l rezolve “masurile” astea.
#🤪