Controlul care a avut loc la nivel naţional a cuprins 201 de operatori economici, iar la 83 dintre acestia s-au constatat abateri. Inspectorii Autorităţii au dispus oprirea temporară de la comercializare a 3086 de kilograme de produse, până la remedierea deficienţelor. De asemenea, ei au aplicat 61 de amenzi contravenţionale în valoare de 257.500 de lei şi 27 de avertismente, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
“Controalele au scos în evidenţă comercializarea la raionul de produse lactate ambalate, a produselor alimentare tartinabile, pe bază de grăsimi vegetale cu ambalaj, formă sau chiar denumire comercială care poate duce în eroare consumatorii. Printre aceste denumiri enumărăm Creminount, Cremunt sau Untar. De asemenea, hypermarket-urile comercializau înlocuitori de brânză, sub formă feliată sau calup, similari brânzei topite”, declară oficialii ANPC.
Ei adaugă că înlocuitorii erau expuşi alături de produsele lactate, cu afişarea numai a denumirii comerciale şi fără informaţii privind natura lor. Apoi, calupurile de specialităţi pe bază de uleiuri vegetale cu cazeină şi diverse arome erau expuse alături de diferite sortimente de caşcaval.
“În acelaşi timp, produse ca specialitate albă daneză – Danish White, Delis Delaco, Akadia, care sunt în realitate un amestec pe bază de grăsimi vegetale şi cazeină erau expuse alături de sortimente de brânză de capră, oaie sau vacă. De asemenea, la raionul de preparate din carne erau comercializate şi diverse pateuri de origine vegetală, Pariveg, Soiawurt sau pastă vegetală tartinalila Iezer.
Lista societăţilor comerciale verificate de către ANPC:
– SC REWE ROMANIA SRL – PENNY MARKET (17 filiale): 14 amenzi contravenţionale în valoare totală de 43.000 lei şi 4 avertismente;
– SC PLUDI MARKET (10 filiale): 9 amenzi contravenţionale în valoare totală de 35.000 lei şi 2 avertismente;
– SC BILLA ROMANIA SRL (8 filiale): 7 amenzi contravenţionale în valoare totală de 33.000 lei şi un avertisment;
– SC PROFI ROM FOOD SRL (8 filiale): 6 amenzi contraventionale in valoare totala de 23.000 lei si 3 avertismente;
– SC KAUFLAND ROMANIA SCS (10 filiale): 5 amenzi contraventionale in valoare totala de 18.000 lei si 5 avertismente;
– SC ARTIMA SA (4 filiale): 3 amenzi contraventionale in valoare totala de 20.000 lei si un avertisment;
– SC METRO CASH&CARRY SRL (3 filiale): o amenda contraventionala in valoare 20.000 lei si 2 avertismente;
– SC CARREFOUR ROMANIA SA (6 filiale): 4 amenzi contraventionale in valoare totala de 17.000 lei si 2 avertismente;
– SC SELGROS CASH&CARRY SRL (4 filiale): 3 amenzi contraventionale in valoare totala de 12.000 lei si un avertisment;
– SC REAL HIPERMARKET ROMANIA SRL (4 filiale): 2 amenzi contraventionale in valoare totala de 9000 lei si 2 avertismente;
– SC AUCHAN SA (2 filiale): 2 amenzi contraventionale in valoare totala de 7000 lei;
– SC MINIMAX DISCOUNT SRL (2 filiale) : o amenda contraventionala in valoare de 5000 lei si un avertisment;
– SC CDE R INTEREX SA (2 filiale): o amenda contraventionala in valoare de 3500 lei si un avertisment;
– SC MEGA IMAGE SA (o filiala): o amenda contraventionala in valoare de 3000 lei;
– SC GIMROM HOLDING SA: un avertisment;
– Alte MAGAZINE (3 magazine: SC ComInd SA, SC Trinium SRL si SC Intendentul SRL): 2 amenzi contraventionale in valoare totala de 9000 lei si un avertisment.
Ce recomandă ANPC consumatorilor
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor le recomandă clienţilor magazinelor să fie foarte atenţi la detaliile de pe ambalaje şi precizează pentru ei următoarele sfaturi:
– Când cumpăraţi produse alimentare, acordaţi o atenţie deosebită asupra modului de prezentare a ambalajului; în cazul în care ambalajul este bombat sau prezintă deformări înseamnă că produsul nu mai prezintă deplină siguranţă pentru consumator; evitaţi să achizitionaţi astfel de produse;
– Acordaţi atenţie deosebită condiţiilor de depozitare atât în magazinul de desfacere, cât şi la domiciliu;
– Solicitaţi vânzătorului, în cazul în care magazinul nu are asigurat sistemul
de autoservire, să vă arate eticheta produsului pentru a analiza compoziţia şi, mai ales, încadrarea în data durabilităţii minimale;
– Nu cumpăraţi produsele pentru care aveţi suspiciuni privind calitatea şi modul de informare prin etichetare;
– Refuzaţi produsele care prezintă data durabilităţii minimale/data limită de consum modificată, depăşită sau ştearsă sau pe care nu este înscrisă una din aceste date;
– La cumpărarea produselor alimentare solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs;
– Nu cumpăraţi produse alimentare din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea.
Sursa: Antena3.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!