În varianta Guvernului, persoanele ale căror
pensii depăşesc valoarea salariului mediu
brut pe economie şi care primesc în
acelaşi timp salariu de la stat trebuie să
opteze pentru una dintre cele două forme de
remunerare în 15 zile de la adoptarea proiectului
de Lege în Parlament. Cei care sunt în
situaţia interzisă de Lege, trebuie să
opteze, în cele 15 zile, între suspendarea
plăţii sumei pensiei nete care
depăşeşte nivelul salariului mediu brut
sau menţinerea pensiei, dar încetarea
raportului de muncă.
Proiectul transmis de Guvern Parlamentului prevede ca
dată de intrare în vigoare, 1 iunie 2009.
Raportul Comisiei de muncă modifică
însă intenţia Executivului şi
lasă posibilitatea cumulului, dar introduce
impozitarea progresivă. Astfel, dacă nivelul
pensiei nete este mai mic sau egal cu salariul mediu
brut pe economie, atunci veniturile salariale sau cele
asimilate lor se impozitează cu 16%. Dacă
nivelul pensiei nete încasate este mai mare
decât salariul mediu brut pe economie, dar mai
mic sau egal cu 4 salarii medii brute, atunci
veniturile salariale sau cele asimilate lor se
impozitează cu 30%.
Dacă nivelul pensiei nete încasate este mai
mare decât nivelul a 4 salarii medii brute
pe economie, dar mai mic sau cel mult egal cu 8 astfel
de salarii, atunci veniturile salariale sau cele
asimilate lor se impozitează cu 60%.
În fine, dacă nivelul pensiei nete
încasate este mai mare decât nivelul a 8
salarii medii brute pe economie, atunci veniturile
salariale sau cele asimilate lor se impozitează cu
80%.
În aceste condiţii, restul prevederilor
Guvernului, legate de optarea pentru un tip de venit
sau altul, nemaifiind necesară, sunt eliminate.
În plus, noua lege propusă de Comisia de
muncă va avea ca termen de intrare în
vigoare prima zi a lunii următoare publicării
textului în Monitorul Oficial. Ministerul
Finanţelor ar urma să emită normele de
aplicare.
Amendamentele sunt semnate de parlamentarii
PNL – Teodor Meleşcanu, Ioan
Ghişe, Mario Oprea, Emilian Frâncu, Vasile
Mustăţea, Constantin Cibu, Vasile Nedelcu,
Liviu Paşca, UDMR – Albert
Almoş, PSD –
Viorel Hrebenciuc, Florian Popa, Rodica Nassar,
Sonia Drăghici, Lucreţia Roşca, Georgian
Pop, Daniela Popa, Andrei Dolineaschi.
Preşedintele Comisiei de muncă,
democrat-liberalul Cristian Rădulescu, a declarat
pentru NewsIn că raportul a fost adoptat în
forma propusă de liberali, ajutaţi de
voturile PSD şi
UDMR. “Ministerul Muncii şi-a
păstrat punctul de vedere iniţial, de
eliminare a cumulului pensie-salariu“, a precizat
Rădulescu, adăugând că raportul a
fost adoptat cu cele două voturi
“împotrivă” ale membrilor
PDL, dar cu patru “pentru” de la
PNL–PSD–UDMR.
Comisia şi-a motivat raportul pe
“necesitatea reducerii graduale a cheltuielilor de
personal din administraţia publică şi
eliminarea discriminărilor în exercitarea
dreptului la muncă”.
Raportul este înscris pe ordinea de zi a plenului
Senatului de luni, urmând ca decizia finală
să fie luată de Camera Deputaţilor.
Interzicerea cumulului pensie-salariu a fost una dintre
primele măsuri ale Cabinetului Boc, care a
încercat să impună măsura printr-o
Ordonanţă de Urgenţă. La sesizarea
Avocatului Poporului, Curtea Constituţională
a decis însă că actul normativ nu
respectă Legea fundamentală.
Potrivit deciziei, OUG contravine articolului 115
alineatul 6 din Constituţie. Acesta prevede
că ordonanţele de urgenţă nu
pot fi adoptate în domeniul legilor
constituţionale, nu pot afecta regimul
instituţiilor fundamentale ale statului,
drepturile, libertăţile şi
îndatoririle prevăzute de Constituţie,
drepturile electorale şi nu pot viza măsuri
de trecere silită a unor bunuri în
proprietate publică. Din aceste considerente,
Executivul a înaintat Parlamentului un proiect de
lege care să reglementeze problema.
sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!