Proiectul de lege privind alegerile locale a fost adoptat cu 278 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 14 abţineri.
Astfel, preşedinţii consiliilor judeţene, dar şi vicepreşedinţii şi viceprimarii vor fi aleşi în mod indirect, prin vot secret de consiliul judeţean, cu majoritate simplă. Aceştia vor putea fi demişi, însă, la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul consilierilor judeţeni, cu majoritate calificată, adică voturile a două treimi din numărul total, şi motivat.
O altă prevedere a proiectului de lege adoptat este că primarii se vor alege într-un singur tur, la fel ca şi în prezent. Toate candidaturile vor trebui să fie însoţite de liste de susţinători de minimum 1% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puţin de 100 de susţinători pentru comune, 500 pentru oraşe de rangul 2 şi 3 şi 1.000 de susţinători pentru municipii şi pentru Bucureşti.
Reprezentanţii PSD si-au arătat susținerea față de acest proiect de lege, în timp ce reprezentanții Partidului Național Liberal și-au exprimat reținerile referitoare la modul alegerii primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene.
Liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban a spus că toţi primarii PNL au cerut să se menţină alegerea într-un singur tur, însă, național liberalii susţin două tururi deoarece „trebuie legiferat în intersul comunităţilor locale şi pentru democraţie”. Propunerea nu a fost acceptată de plen.
De asemenea, deputatul UDMR Marton Arpad a spus că nu este de acord cu pragul de 5%, precizând că, astfel, partidele mici nu au nicio şansă şi că e mai uşor să se candideze independent, decât din partea unor partide mici.
Potrivit noi legi, toate cheltuielile din procesul electoral se vor recupera de la bugetul de stat și nu de la bugetele locale, cum este în prezent, precum şi implementarea registrului electoral al AEP pentru gestionarea cetăţenilor cu drept de vot şi introducerea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi a votului.
Mai mult, în cazul în care consilierii părăsesc partidele pe listele cărora au candidat, prefecţii vor fi cei care vor constata încetarea mandatului şi nu prin votul consilierilor, cum era până acum.
Proiectul care modifică trei legi, şi anume legea alegerilor locale, administraţiei locale şi statutul aleşilor locali, a fost adoptat în forma stabilită de Comisia de cod electoral, fiind aprobat anterior de Senat. Camera Deputaţilor este for decizional.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!