Viteza şi neatenţia au stat la baza producerii unui nou accident de circulaţie la sensul giratoriu dintre localităţile Timişoara şi Şag, în dreptul magazinului Real II, duminică dimineaţă. Şoferul unui Audi, care se deplasa de la Timişoara către Şag, a observat probabil prea târziu giraţia. El nu a mai reuşit să evite impactul, iar maşina s-a lovit frontal de o bordură, după care a ricoşat în stâlpul de susţinere al unui panou publicitar. Echipele de salvare au ajuns în scurt timp la locul accidentului şi au preluat victimele din Audi: două fete aflate pe bancheta din spate şi pasagerul aflat în dreapta şoferului. Conducătorul auto a rămas blocat la volan, fiind necesară intervenţia echipajului de descarcerare al pompierilor militari. Acesta a fost transportat în cele din urmă la spital, unde i-au şi fost luate probe în vederea stabilirii alcoolemiei. „Cele două tinere din Audi au scăpat cu leziuni uşoare. Mai grav au fost răniţi cei doi bărbaţi aflaţi pe scaunele din faţă. Şoferul nu a consumat băuturi alcoolice”, a arătat Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.
Accident de circulaţie la sensul giratoriu dintre Timişoara şi Şag
Şoferul unui Audi a intrat în plin în scuarul de pe E70 şi a lovit frontal stâlpul unui panou publicitar. Conducătorul auto şi un pasager aflat pe scaunul din dreapta faţă au fost grav răniţi. La spital au ajuns şi două tinere, care se aflau pe bancheta din spate a maşinii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!