Vă reamintim că săptămâna trecută, un bărbat de 37 de ani din Sânnicolau Mare a fost oprit de poliţişti la intrarea în Timişoara, în timp ce se afla la volanul unui autoturism Audi A4. Autoturismul figura ca fiind furat, după ce o femeie din Voiteg a depus plângere la Poliţie, reclamând că maşina ei a dispărut din faţa casei.
Bărbatul a reacționat însă la acuzațiile aduse de polițiști și susține că totul a fost o confuzie. Mai mult, nici nu s-a pus problema să fure autoturismul. Mașina era a lui și i-a vândut-o femeii din Voiteg. Noua proprietară mai avea să-i achite 3.000 de euro însă cum nu i-a mai dat banii, bărbatul a mers să își recupereze mașina.
„Am intrat în posesia autoturismului marca Audi A4 în urmă cu aproximativ un an, pe care l-am achiziționat din Germania, cu scopul de a-l vinde în România. La scurt timp după ce l-am adus în țară, am găsit un cumpărător, căruia i l-am vândut, dar nu am primit suma de bani integrală, urmând ca acesta să îmi plătească diferența, lucru care nu s-a mai întâmplat. Astfel, în seara mai sus menționată am luat a treia cheie a autoturismului, pe care mi-am ținut-o ca siguranță, și m-am deplasat în localitatea Voiteg, știind unde este locația autoturismului Audi, înmatriculat în România cu numărul TM-15-VLF. Am plecat din localitatea Voiteg, cu scopul de a ajunge la locul de domiciliu, urmând ca a doua zi să iau legătura cu cumpărătorul, pentru a-mi recupera diferenţa de bani”, a declarat tânărul pentru www.tion.ro.
Instanţa de judecată va lămuri, în perioada următoare, această problemă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!