Prefectul susţine că a descoperit zeci de cazuri în care ambii soţi lucrează în cadrul Primăriei Timişoara. Recomandarea sa către primarul Gheorghe Ciuhandu este ca atunci când va face restructurări să ţină cont de acest lucru şi să dea afară soţul care câştigă mai puţin.
“Când se va decide restructurarea, primarul Ciuhandu să ţină cont că în cadrul Primăriei sunt zeci de familii angajate pe statul de funcţii. Mă ocup de acest subiect de două zile. Am găsit câteva zeci de familii, adică cel puţin două persoane angajate la un serviciu. Îi recomand primarului să menţină persoana cu salariul cel mai mare şi astfel să poată să salveze şi Filarmonica şi cele două teatre. Primarul va decide. Sigur va contesta domnul primar aceste cifre, dar eu voi face constatările cu ITM şi îi voi transmite numele acestor persoane. Dacă nu mă crede, le voi face eu publice”, a spus Băcală.
Băcală nu a dorit să dea exemple, însă a susţinut că are actele pentru a dovedi nepotismul din Primăria Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!