Proiectul de hotărâre privind aprobarea Agendei manifestărilor culturale din anul 2015 a Casei de Cultură a Municipiului Timişoara urmează să intre în atenţia consilierilor locali.
În 2015 se propune un buget de peste 8,63 milioane de lei pentru Agenda Culturală, ceea ce înseamnă aproximativ 1,95 milioane de euro.
Pe lista propusă de reprezentanţii Casei de Cultură se regăsesc aproape 100 de manifestări, multe festivaluri deja binecunoscute timişorenilor, dar şi unele la prima ediţie anul acesta, cum este Timişoara International Music Festival, pentru care se propune alocarea sumei de 900.000 de lei, peste 200.000 de euro, de la bugetul local.
Este de fapt prima ediţie a EXIT la Timişoara, organizată de autorităţile locale împreună cu iniţiatorii celebrului festival din Serbia.
De o finanţare consistentă va beneficia şi cea de-a treia ediţie a JazzTM – 500.000 de lei, deci peste 110.000 de euro.
Tot la prima ediţie va fi Festivalul Timfloralis – un festival al florilor, pentru care este prevăzută o finanţare de 300.000 de lei, iar oficialii primăriei au anunţat şi un nou festival de rock în 2015, pentru care se propune suma de 200.000 de lei.
Anul acesta sunt planificate peste 20 de festivaluri. Printre acestea se mai numără: Festivalul European al Spectacolului Timişoara/ Festivalul Dramaturgiei Românești – se propune o finanţare de 450.000 de lei, Festivalul Artelor Timişorene – este prevăzută o alocare de 400.000 de lei, Festivalul Inimilor – se propune suma de 350.000 de lei, Festivalul de Operă şi Operetă din Parcul Rozelor – 300.000 de lei, Festivalul Internaţional „Timişoara Muzicală” – 300.000 de lei, Festivalul PLAI – 200.000 de lei, Festivalul Bega Bulevard – 200.000 de lei, Festivalul Baroc – 200.000 de lei, Festivalul Timishort – 150.000 de lei, Festivalul Naţional de Romanţe „Roze pe Bega” – 100.000 de lei, Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est/ La Est de Vest” – 70.000 de lei și lista poate continua.
Va exista și o a doua ediție a Festivalului Etniilor și a Festivalului Gastronomic, lansate anul trecut de autoritățile locale, chiar dacă evenimentele organizate în Parcul Rozelor nu s-au bucurat de un prea mare succes. Pentru acestea este prevăzută suma de 150.000 de lei.
Tot pe Agenda Culturală sunt cuprinse manifestările care vor fi organizate de Ziua Timișoarei – se propune un buget de 400.000 de lei, Târgul de Paști – cu 100.000 de lei, Ziua Europei – 250.000 de lei, Ziua Copilului – 150.000 de lei, Târgul de Crăciun, evenimentele ocazionate de Ziua Națională a României și de Revelion – 700.000 de lei. Pe aceeași listă se regăsește și Ruga Timișoarei, cu 60.000 de lei.
Se pregătesc și concerte în parcuri, pentru care se propune suma de 100.000 de lei.
Pentru diverse proiecte care vizează promovarea candidaturii municipiului Timişoara la titlul de Capitală Europeană a Culturii s-a prevăzut un buget de 700.000 de lei.
Reprezentanții municipalității spun că trebuie să implementeze Strategia culturală a municipiului Timişoara pentru perioada 2014-2024, care a fost aprobată în consiliul local.
„Cultura este o prioritate de dezvoltare pentru administraţia publică locală, iar oraşul se mobilizează financiar, cultural şi uman pentru construcţia unei candidaturi competitive la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 şi pentru a beneficia de impactul economic, social şi educaţional asociat unei vitalităţi culturale ridicate”, explică oficialii primăriei.
Găsiţi anexată lista completă a manifestărilor propuse spre finanţare pe Agenda Culturală a Timişoarei din 2015!
Citiți principiile noastre de moderare aici!