Primii îndrăgostiți care au intrat în scenă, vineri seara, la Filarmonica Banatul, în programul dirijat de Radu Popa, au fost Ruslan și Ludmila, în uvertura la opera omonimă compusă de Mihail Ivanovici Glinka.
Apariția mezzosopranei Aura – purtând o rochie roșu – aprins, apoi o una cu capă de blană albastră și o coafură spectaculoasă – a adus evenimentului un ștaif aparte. Solista Operei din Viena a cântat, cu un “joie de vivre” pentru care o admiră și-o iubesc prietenii și publicul, aria Printemps qui commence, din opera Samson și Dalila, de Camille Saint – Saens.
Cu o voce strălucitoare, expresivă, și frazare de mare clasă, Aura Twarowska a interpretat apoi, din aceeași operă, ariile Amor, viens aider ma faiblesse! Și Mon coeur s ouvre a ta voix, trecând fluid, de la ingenuitate și duioșie la patos, senzualitate și tandrețe.
O atmosferă tulburătoare a avut uvertura – fantezie Romeo și Julieta, de Ceaikovski, care a deschis partea secundă a concertului. Moartea Isoldei – o arie pentru soprană – din opera Tristan și Isolda, de Wagner, interpretată de Aura Twarowska tulburător, cu un tragism pe care inflexiunile vocii l-au redat subtil, interiorizat, a fost corolarul de emoție al serii.
Evenimentul s-a încheiat cu șampanie, adusă pe scenă de directorul Ioan Coriolan Gârboni, pentru dirijorul Radu Popa și violonista Alexandra Hațeg, care și-au sărbătorit ziua de naștere la muncă.
Următorul concert al Filarmonicii Banatul, vineri, 21 februarie 2014, de la ora 19, îl va avea solist pe fagotistul Radu Țaga, iar în program lucrări de A.Corelli, J.N.Hummel și J.Brahms.
foto (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!