Autorităţile germane au emis pe numele timişoreanului de 29 de ani mandat de arestare internaţional. Acesta este bănuit de spălare de bani. Oamenii legii din Timiş l-au depistat cu ajutorul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R..
„În perioada 08-12 aprilie 2013, cel în cauză, aflându-se în oraşul Berlin, din Germania, ar fi pus la dispoziţia unor terţe persoane contul său bancar, spre a-i fi transferate sume de bani provenite din activităţi ilegale, după care ar fi efectuat mai multe retrageri, majoritatea fondurilor fiind restituite depunătorilor, iar o parte îi revenea lui”, arată un comunicat de presă emis de IPJ Timiş.
Tânărul va fi prezentat magistraţilor Curţii de Apel Timişoara pentru confirmarea mandatului european de arestare, ulterior fiind demarată procedura de extrădare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!