Exact în ziua când s-au împlinit 4 ani de la funeraliile celui mai venerat şi generos critic de artă al urbei, Deliu Petroiu, Secţia de Artă a BJT, care îi poartă acum numele, a fost deschisă oficial în Bastionul Theresia. La inaugurare a fost prezentă şi văduva regretatului om de cultură timişorean, profesoara Ana Petroiu.
Secţia de Artă Deliu Petroiu pune la dispoziţia cititorilor peste 16000 de volume, albume, de artă, tratate şi lucrări de specialitate care vor putea fi consultate zilnic de luni până vineri între orele 9-19 de către cei înscrişi la BJT.
„Cred că era aboslut necesară existenţa unei astfel de săli clasice de lectură, iar atmosfera de aici îi va inspira, sper, pe cei pasionaţi de domeniul artelor”, a subliniat Răzvan Hrenoschi, şef serviciu relaţii publice în cadrul Consiliului Judeţean Timiş. Un recital în trio de chitară clasică, un happening de desen al studenţilor Facultăţii de Arte, dar şi boom-ul optimist al dopurilor de şampanie au întregit optimist inaugurarea care a marcat, totodată şi deschiderea Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor, la Timişoara, a precizat Tudor Creţu, directorul BJT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!