Firmele și autoritățile locale au cerut finanțări de peste 1,6 miliarde de euro în cadrul actualei ediții a Programului Operațional Regional, în Regiunea Vest. Aceasta reprezintă o depășire de aproape trei ori a fondurilor alocate, adică 642 milioane de euro, conform celor anunțate de Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
La 1 aprilie, alocarea financiară pentru Regiunea Vest – care include Fondul European de Dezvoltare Regională, buget de stat și buget local, gestionată de ADR Vest – era de 642,51 milioane euro. Ca dovadă că firmele şi administrațiile publice au învățat să ceară bani, în cadrul actualei ediţii a Programului Operaţional Regional fuseseră depuse 924 proiecte, valoare totală de 1,669 miliarde de euro, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 1.402,19 milioane euro.
Conform informațiilor furnizate de ADR Vest, la începutul acestei luni un număr de 420 de proiecte au fost deja contractate, având o valoare totală de 542,59 milioane euro și 440,51 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile. Dintre acestea 413 proiecte, având o valoare nerambursabilă de 439,53 milioane euro, se află în acest moment în faza de implementare sau chiar au fost deja finalizate. Din păcate, șapte proiecte având o valoare nerambursabilă de 0,98 milioane euro, au fost reziliate.
Alte 145 proiecte se află în evaluare sau precontractare; acestea au o valoare totală de 712,33 milioane euro și 596,05 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile, iar 77 proiecte se află în rezervă, având o valoare totală de 162,80 milioane euro și 157,78 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile.
Un număr de 282 proiecte sunt respinse sau retrase de solicitanți, valoarea totală a acestora fiind de 252,09 milioane euro și 207,85 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!