„Nu am deschis de multă vreme, dar zilnic intră câte un bătrân care aduce câte un obiect sau mai multe la vânzare, în consignaţie. Vin cu haine, cu cărţi vechi, sau cu bibelouri. Zilele acestea a venit un domn cu mai multe discuri de patefon. Se bucură că nu trebuie să stea în piaţă cu ele şi vin pentru a mai câştiga un ban în plus. Le lasă la noi timp de o lună pentru vânzare”, spune reprezentanta consignaţiei de pe strada Iosif Vulcan, în zona care duce spre cartierul Plopi. Cei mai mulţi vârstnici sunt din zonă. Au aflat că s-a deschis o consignaţie pe aproape şi continuă să vină.
„Haine nici nu mai putem primi, atât de multe au adus la vânzare. Şi cumpărători au început să vină. În plus, vin mulţi oameni care doresc să îşi vândă frigiderele, televizoarele vechi, dar nu putem să le preluăm din lipsă de spaţiu”, mai spune reprezentanta magazinului. De altfel, pentru timişoreni vânzarea lucrurilor la mâna a doua e o tradiţie duminicală ce ţine de pieţele oraşului. Numai că, pentru vârstnicii care nu pot sta în frig, sau care nu se pot deplasa, varianta consiganţiei pare o una bună.
Citiți principiile noastre de moderare aici!