Panourile PNL pe care stau scrise mesajele „E timpul României” și „România în primul rând” au fost amplasate în zone circulate din Timișoara, respectiv în intersecții, pe spații verzi. În urma unei sesizări care a venit din partea PSD, prin președintele partidului, Călin Dobra, Biroul Electoral Județean Timiș a decis că aceste panouri au caracter electoral și încalcă atât o hotărâre de consiliu local – HCL nr.160/2009 cât și Legea nr.24/2007, fiind amplasate în afara campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.
„Prin sesizarea înaintată de Instituția Prefectului – Județul Timiş, Partidul Social Democrat — Organizația Județeană Timiş a sesizat faptul că există publicitate stradală în scop electoral pe raza Municipiului Timişoara amplasată pe spațiul verde, precum şi la o distanță mai mică de 50 metri de diferite intersecții din oraş, sens în care a depus fotografii luate de la fața locului, apreciind că sunt încălcate prevederile HCL nr.160/2009 şi ale Legii nr.24/2007, solicitând îndepărtarea acestora”, se arată în hotărârea BEJ.
Panourile PNL trebuie să dispară de pe spațiul public din municipiu, iar responsabil de această acțiune, conform BEJ, este primarul Nicolae Robu, adică chiar președintele PNL Timiș.
„Biroul Electoral Judeţean nr. 37 Timiş consideră că aceste panouri mobile reprezintă material electoral, iar amplasarea lor în afara perioadei campaniei electorale, 27.04.2019 – 25.05.2019 ora 07.00, este nelegală, şi se impune conform art.41 alin.2 din Legea nr.33/2007, luarea măsurii administrative a înlăturării lor de pe raza Municipiului Timişoara, de către Unitatea Administrativ Teritorială Timişoara prin Primar”, anunță Biroul Electoral Județean Timiș.
PNL poate contesta decizia BEJ în termen de 48 de ore de la afișarea hotărârii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!