Festivităţile au început încă din cursul după-amiezii, cu câteva ore bune de muzică populară, iar în jurul orei 20:30 scena a fost acaparată de băieţii de la Bere Gratis. Deşi şi-au început concertul timid, pe o căldură aproape insuportabilă, pe parcursul serii au recuperat la capitolul energie şi au cântat toate hiturile care i-au făcut celebri. Au urmat „clasicii” de la Compact, cu un concert liniar şi tradiţional, ca întotdeauna. „Fata din vis” şi „Trenul pierdut” au avut mare priză la public, iar băieţii au demonstrat că încă pot susţine cu succes un concert ca la carte, ba chiar pot vinde şi câteva albume la faţa locului.
Publicul a avut parte şi de câteva concursuri cu premii în bere şi magneţi de frigider, iar manifestările s-au încheiat în jurul orei 22:30. Cu toate acestea, petrecerea a continuat până pe la miezul nopţii, când până şi cei mai temerari amatori de bere au părăsit terasele şi s-au îndreptat înspre casă. Serbările Timişoreana continuă şi sâmbătă, cu Vunk şi Holograf, iar duminică vor urca pe scenă Loredana şi Pasărea Colibri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!