Pe repede-înainte, consilierii locali au adoptat, marți, într-un plen „de îndată”, „Studiul de oportunitate, modalitatea de gestiune a serviciului public de alimentare cu energie termică din municipiul Timișoara, Regulamentul Serviciului public de alimentare cu energie termică a Municipiului Timișoara, Caietul de sarcini, precum și încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului” către Colterm. Noul contract va fi încheiat pe o perioadă de cinci ani.
Vechiul contract, încă în vigoare, fusese semnat în 2006 pentru 15 ani, cu posibilitatea de prelungire. O primă prelungire s-a făcut în februarie 2021, până în 30 august 2021, dar în august s-a votat altă prelungire, pentru că primăria încă nu obținuse avizul de la Consiliul Concurenței. Relația contractuală dintre primărie și Colterm se încheie în luna noiembrie, dar societatea de termoficare ar fi obligată să livreze căldură în oraș până în februarie 2022, aspect semnalat și de consilierul local Roxana Iliescu. Alesul local de la Pro România a vrut să afle urgența, în condițiile în care avizul de la Consiliul Concurenței a venit în urmă cu o lună, iar informarea privind ședința „de îndată” de marți a venit cu o zi înainte. Documentația ajunsă pe mesele consilierilor locali are aproape 900 de pagini. Cu toate astea, reprezentanții Primăriei Timișoara au vrut să pregătească de acum noul contract.
„Din punctul meu de vedere, proiectul nu îndeplinește condițiile legale pentru convocarea de îndată. (…) avem contractul vechi valabil până în februarie 2022. Luând în considerare aspectele astea, nu văd care este urgența convocării de îndată, în condițiile în care după cum foarte bine ați văzut, materialele care au fost transmise sunt extrem de numeroase, avem un volum de aproape 900 de pagini. Avizul CC a fost primit acum o lună. Iarăși nu înțeleg de ce nu a apărut acest proiect pe masa consilierilor din timp”, a întrebat Roxana Iliescu.
Fritz: Nu știu dacă va fi posibil să evităm insolvența Colterm
Răspunsul a venit de la primarul Dominic Fritz, care a explicat ce s-a întâmplat și aici cu „greaua moștenire”. Potrivit edilului, Consiliul Concurenței a cerut ca noul contract să fie semnat pe cinci ani și a fost nevoie de „o muncă foarte minuțioasă” pentru două contracte de concesiune.
„A fost o muncă foarte minuțioasă pentru cele două contracte de concesiune. Eu nu mai pot să înțeleg acum raționamentul de atunci, dar vă explic foarte pe scurt că problema în care ne-am împotmolit nu a fost neapărat contractul de delegare de serviciu, care a fost pe 15 ani, ci atunci s-au făcut încă două contracte de concesiune pentru anumite bunuri pe 49 de ani. Au existat de fapt trei contracte diferite, iar noi, pentru un nou contract de delegare, ar fi trebuit să ținem cont și de contractele de concesiune. Și CC a spus că dacă deja am concesionat SACET-ul pe 49 de ani, nu pușcă asta cu un contract de delegare pe cinci ani. A fost nevoie să unim acele trei contracte și pentru că e vorba de concesiune de bunuri a trebuit să ne uităm bun cu bun care este situația juridică a acestor bunuri. Această muncă a durat câteva luni și mă bucur foarte mult că în sfârșit am ajuns la o concluzie care poate fi votată”, a explicat Fritz.
Edilul-șef a precizat că nu crede că se mai poate aștepta, pentru că societatea de termoficare a Timișoarei depinde de furnizori și nu crede că se poate evita o insolvență. În plus, nu se știe… cine va plăti factura de gaz.
„Vorbesc despre contextul creșterilor de gaz și de cărbune. Pe tema de gaz situația este dramatică, pe piața globală, pe piața europeană, dar și în România. Deci, prețurile față de anul trecut sunt de patru ori mai mari și noi încă nu știm cine și cum va plăti această factură de gaz ce așteaptă compania Colterm pentru a putea produce agentul termic pentru Timișoara. Este o situație incredibil de dificilă și în această situație noi am prefera să avem măcar pe partea contractuală o claritate și o bază pe care putem să prestăm aceste servicii în continuare. Pentru că vă spun foarte sincer, eu nu știu dacă va fi posibil și cum va fi posibil să evităm un scenariu de restructurare prin insolvență la Colterm. Și eu nu aș vrea să intrăm sau să riscăm să intrăm într-o insolvență fără un contract de delegare”, a mai spus primarul Timișoarei.
Nu sunt bani pentru gaz, dar Colterm ar putea porni sâmbătă căldura. Sau luni
Dominic Fritz susține că nici Colterm și nici Primăria Timișoara nu au bani să achite facturile la gaz, astfel că acesta este unul dintre motivele pentru care nu s-a dat drumul la căldură în Timișoara, în condițiile în care societatea de termoficare putea porni robinetul încă de la 1 octombrie, în funcție de temperaturile exterioare.
„Noi trebuie să plătim tot ce cumpărăm în avans, Colterm având atât de mult datorii. Iar în momentul în care pornim căldura, și probabil o vom face în acest weekend, factura zilnică va fi între 2 și 3 milioane de lei, zilnic, pe care trebuie să le plătim în avans. Colterm nu are aceste încasări, bugetul local, chiar dacă am da toți banii Colterm, nu are acești bani. În următoarele săptămâni va trebui să luăm măsuri și ca Consiliu Local și ca AGA în această privință. Eu sunt în contact și cu alți primari din țară care au aceeași problemă. Nu ne permitem să stăm acum încă câteva săptămâni sau luni în incertitudine. Avem nevoie de un contract ferm de delegare pe care și Colterm poate să-și facă planuri, investiții și restructurarea care este necesară”, a mai explicat primarul Timișoarei, în ședința de marți.
Primarul Dominic Fritz a fost puțin contrazis de șeful Colterm, care a explicat, ceva mai târziu, în ședința Adunării Generale a Acționarilor Colterm, că robinetul ar putea fi pornit abia luni.
„Pentru că este o pornire după o perioadă de vară foarte lungă, vom face o analiză și comunicare. Am merge pe varianta să începem de luni dimineață, în așa fel încât, dacă apar probleme, cum apar în fiecare an la pornire, lumea să fie în cunoștință de cauză și noi să putem interveni imediat”, a explicat Cristian Mîțu, directorul interimar al societății de termoficare.
Este prima dată când primarul Timișoarei pare să vorbească clar despre problemele cu Colterm. El recunoaște așadar că nici municipalitatea și nici societatea de termoficare nu știu ce o să se întâmple la iarnă. Până acum, reprezentanții PMT au spus în repetate rânduri că în fiecare iarnă au fost probleme cu facturile la gaz și că Timișoara a supraviețuit.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XȘi până aflați ne țineți în frig? Nu respectați normativele în vigoare? Nu de alta, dar vă mișcați încet și înțelegeți greu.
Nu face nimeni puscarie pt situatia colterm? Ma refer la toti din ultimii 20 ani.
nu exista 30 februarie 2022.
sa ne amintim niste promisiuni totusi:
Motto( probabil): “E timpul ca Timișoara să înflorească din nou cu o administrație inovativă, deschisă și profesionistă”
“Vom transforma Colterm într-o companie locală nouă, având ca domeniu principal de activitate producerea de energie electrică în sistem de cogenerare sau trigenerare. Electricitatea va fi produsul principal, iar energia termică cel secundar. Astfel, noua companie va produce și va vinde energie electrică în rețeaua națională, iar către consumatorii locali va furniza energie termică la un cost mai scăzut decât producția acesteia cu centrale individuale de apartament. Mai mult, energia termică livrată va fi produsă cu un nivel de poluare mai scăzut, datorită sistemelor de filtrare și a coșurilor înalte care favorizează dispersia emisiilor în atmosferă.
Colterm deține un teren de aproximativ 50 hectare la Utvin, utilizat actualmente ca depozit de cenușă. Noi propunem valorificarea cenușii ca materie primă în construcții, ecologizarea haldei și construirea, deasupra, pe întreaga suprafață de 500.000mp, a unui parc de panouri solare. Dacă facem o simulare financiară, 50 hectare de panouri fotovoltaice înseamnă, la nivelul de expunere solară din Timiș și la prețul actual al energiei, venituri de 3,9 milioane euro/an”
REZULTAT administratia fritz: colterm amenda 21 milioane EUR
-
Dar dragul meu votant(pardon fraiere care mai votat) alea au fost logosuri si promisiuni de campanie electorala.Dar nu stii trebuie promis de toate pina ajungi la “BUTOANE”dupa aia potopul
Roxana Iliescu: „avem contractul vechi valabil până în 30 februarie 2022” să mă anunțai și pe mine când se schimbă calendarul și ajungem la 30 februarie…
-
Pai individa este fana de-a lui ponta. Asa ca a invatat cum se poate minti si cand inspiri si cand expiri. De acolo vine 30 februarie.
-
lasati un nr de telefon si va vom suna
-
Stimata doamna, ati dat o mare teapa timisorenilor si ceea ce meritati cu adevarat este aveti atatea dosare penale cate promisiuni electorale ati raspandit, toate transformate in dosare trimise in judecata! Sunteti o rusine pentru oras!
-
ce te miri, este in proromania, unde saf la timisoara e celebrul Pau – traseist politic
Lasa ca platim noi, nu e stres…doar “voi” sunteti preocupati de functii si “ciolan” ca sa mai aveti timp si de noi, prostii , care va tinem in functii pentru bunastarea noastra.
Închideți odată gaura neagră Colterm!
Cat mai aruncam cu banii aiurea??
“Încă nu știm cine și cum va plăti factura la gaz”
Dar știți când și cum să organizați parade gay prin oraș.
Colterm = KKT! Pierderi peste pierderi facturate la oameni, ca doar deh, plateste fraieru. Ma *** pe voi astia de la Colterm.
VREM CALDURA!
Fritz…trezește-te dracului odată , distrugi orașul ăsta, fabulezi grosolan prin fiecare cuvânt care îți iese din gură….ești un fătălău un om tare slab!
eu sunt legat la colterm. ca n-am de ales. nu doare-n pwla daca e nevoie sa bag un resou in priza, SPER SA MOARA COLTERM
ce se mai aude de amenda pentru certificatele de poluare necumparate?
Nu sunt de acord sa platesc datoriile Colterm,am centrala,daca nu am bani stau in frig,….
de fe sa platim din banii primariei datoriile Colterm!Au directori,multi,datorii…fe ce nu raspunde nimeni din trecut?Daca Robu a pus girant primaria Timisoarei lptrColterm sa raspunda el! Clar.
BIne ca in Bucovina ati spart tot cartierul de cateva luni,nu s-a reparat sau schimbat nimic si acu intrati in insolventa…cine ca aduce la starea initiala cartierul?Nimeni…
si pretul cand il mariti? subventia platita de primarie cand o scoateti? bine ca la cei cu centrale creste pretul la gaz si abonatii colterm stau cu acelsi pret de ani de zile , diferentele de pret le acoperim toti din oras fie ca suntem abonati colterm fie ca nu suntem….
Probabil ca saptamana viitoare dupa cum a zis seful de le cotroceni. Pana atunci nimic, DoNimic…
Prostul asta de DoNimic Fritz este exemplul clasic al proverbului romanesc – ,,prostul, daca nu e si fudul, parca nu e prost destul” – pai mai, sobolanule, ati facut credite si ati indatorat orasul la banci pentru Colterm. Ati angajat penali pentru frauda in functii de directori – oamenii prostalaului de Latcau – apoi ati angajat o super-firma de avocatura. Pe langa asta, ati luat 20 milioane euro amenda pentru incompetenta, ca n-ati fost capabili sa cumparati filtrele pana la un termen limita.
Acum, in prag de iarna, in plin sezon de viroze si covid – le dati timisorenilor peste nas si le spuneti ca nu stiti cand se va da drumul la caldura?
Pai iese lumea in strada. Vine lumea peste voi si va calca pe nas. Va scoate lumea din gaurile de sobolani pe unde va ascundeti de cand v-ati instalat la putere.
Nenorocitilor! Nesimtitilor! Mincinosilor! Incompetentilor!
Motivul pentru care nu se stie cand o sa porneasca caldura…e pentru ca nu au gasit inca o solutie sa puna vaccinu in calorifer…astfel sa omoare toti elementii cu serul satanic !! Vaporii de caldura de la calorifer..vor contine serul demonic ,satanic Pfizer !
-
Mestere, esti dus rau de tot !!!!!
Partea proasta, e ca sant multi care nu stiu/pot sa faca diferenta intre o gluma si ceva serios….
Dragi locuitori ai Timisoarei.Dar chiar vreti sa rezolvam toate problemele orasului intrun an de zile.caldura,curatenie,circulatia.mijloace de transport in comun civilizate,parcari,etc.Nu ajunge am angajat zeci de specialisti in primarie,am modernizat camera la primarie cu 250000 euro,am inceput lucrarile la turnul de apa sa puteti vedea panorama si mizeria din oras de sus,voi moderniza fostul depou de tramvaie sa fie loc pentru”saltimbaci”am cheltuit mii de euro cu tot felul de SF si audite,am angajat firme cu zero angajati sa faca lucrari de mii de euro cu termene de finalizare prin 2025-2026 sau cand o fii(la sfantu asteapta),modernizam 3 cinematografe care vor avea spectatori zero.Restul ce mai este de rezolvat sant probleme minore ale orasului
In loc sa pompeze bani in mortaciunea aia de Colterm , mai bine ar lasa oamenii sa isi puna centrale proprii!! Eu am un apartament unde vreau sa imi pun centrala dar nu am voie ca nu e nimeni debransat!! Cu sutele de milioane cu care patiti datoriile ati pune centrale la toti, se restituie banii in rate pe 5 ani . Si gata problema. Acum intrebarea: DE CE NU VRETI? Ca nu mai puteti fura, asta ar fi singurul raspuns.
Nu o mai lalaiti! Dati drumul la caldura!
Fritz si USR pe mine personal m-ati inselat. V-am votat ca ati spus ca vom plati taxe mai mici si cand colo vad ca ne bagati taxe mai mari la toate serviciile primariei si nici macar nu ne dati caldura. Voi fi primul care va iesi in strada impotriva voastra. Sunteti o greseala!
Coronavirusul moare la frig sau la cald?
Cum nu stiti?….ca si pana acuma de 20 de ani incoace….primaria timisoara…..nu o mai lungiti atata….