Weekendul la Iulius Town Timișoara începe încă de vineri. Val Band va susține un concert. De la ora 19.00, restaurantul Daily din Iulius Town va fi locul în care se vor asculta cover-urile Alinei și a lui Vicențiu și unde emoția îi va cuprinde pe toți cei prezenți. Intrarea este liberă.
Sâmbătă, de la ora 16.00, în Atriumul Iulius Mall, se vor auzi colinde, iar dansurile vor completa spectacolul Irinei Arișan, într-o manifestare artistică ce va pune zâmbetul pe chipurile celor din public. De la ora 18.00, Box Office au pregătit un alt concert de colinde deosebit. Acesta va avea loc în Atrium, la demisol.
De la ora 19.00, în restaurantul Daily din parcul Iulius Gardens, va avea loc un spectacol de muzică live cu Alina Mihocaș. Intrarea este liberă.
Duminică, 15 decembrie, de la ora 11.00, în zona magazinului Intersport din Iulius Mall se va desfășura un atelier de creație. Tema va fi crearea unor globuri pentru brad, iar toate materialele sunt puse la dispoziție de Iulius Town, participarea fiind gratuită. Atelierele sunt susținute de Bianca Potyesz.
Duminică, după-amiază în Atriumul Iulius Mall, la demisol, de la ora 16.30, Junii Timișului vă invită să vă încărcați cu energie și voie bună de la spectacolul lor. De asemenea, de la ora 18.30, tot în Atrium, echipa Palatului Copiilor vă așteaptă cu o serbare care va include dansuri, colinde și gimnastică.
Mai mult, timișorenii sunt așteptați cu târguri tematice, pentru a vă ușura căutarea cadourilor perfecte pentru cei dragi. De vineri până duminică, la parter, respectiv la demisol vor avea loc Târgul de Sănătate și Produse Naturale și Târgul de Blănuri și Piele. Totodată, Asociația Junior Chamber International Timișoara vă așteaptă la parterul Iulius Mall, zona Leonidas, la un târg caritabil unde veți găsi lucruri handmade.
Sâmbătă și duminică, la etaj, în zona Sizeer, va avea loc târgul organizat de comunitatea MMTCG (Mămici Mai Tari Ca Google), care îşi vor prezenta produsele handmade.
Citiți principiile noastre de moderare aici!