Weekend animat, la Iulius Town! Va fi bairam ca în anii 90, un concert Iuliana Beregoi, dar și alte surprize, destinate pasionaților de corpurile cerești, fiind sărbătorită Ziua Mondială a Astronomiei.
Sâmbătă, 5 octombrie, între orele 19.00 – 22.00, la Iulius Town se sărbătorește Ziua Mondială a Astronomiei. Societatea Română pentru Astronomie Culturală și Iulius Town îi așteaptă pe cei pasionați sau curioși să admire corpuri cerești prin telescoapele astronomice. Publicul de toate vârstele va avea ocazia să exploreze Luna și planeta Saturn prin intermediul lentilelor speciale, iar profesioniștii le vor oferi informații captivante despre aștri. Dacă vor fi condiții meteo nefavorabile, evenimentul va fi reprogramat.
Tot sâmbătă, de la ora 16.00, în piațeta „Family Plaza” din parcul Iulius Gardens va răsuna muzica anilor ’90, la Bairam Party. Toată lumea este invitată la dans pe ritmurile de acum două decenii, iar pentru a intra cu totul în atmosfera distractivă a anilor trecuți, există și un dress code! Blugii, bandanele, cămășile în carouri și adidașii sunt absolut necesare. Muzica și buna dispoziție vor fi asigurate de DJ-ul Mihai Leonte, iar prețul unui bilet este de 25 de lei.
Duminică, 6 octombrie, petrecerea continuă la Iulius Town cu Iuliana Beregoi, aflată în turneul LARA și Generația Z – Back to School. De la ora 18.00, artista și actorii din serialul LARA vor anima zona food court cu un spectacol în forță. Concertul va fi urmat de Meet&Greet, unde fanii vor avea ocazia să interacționeze cu tânăra artistă și să facă fotografii.
Nu lipsesc nici evenimentele cu tradiție – în perioada 4-6 octombrie, la demisolul Iulius Mall va avea loc o nouă ediție a Târgului de Sănătate și Produse Naturale. Cei care sunt preocupați de un stil de viață echilibrat sunt așteptați cu numeroase produse benefice pentru o viață sănătoasă. Miere, produse apicole, sucuri, gemuri, siropuri, semințe, fructe uscate, ceaiuri și alte propuneri cu proprietăți naturale. Iar pentru persoanele aflate în căutarea unor terapii alternative, expozanții au pregătit și remedii medicinale şi cosmetice naturale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!