După prima variantă a Master Planului, Timişoara dispărea total din perspectiva de a beneficia de investiţii în domeniul infrastructurii de transport. Nici centură, nici drumuri noi, mai mult, centrul intermodal era planificat pentru operare la o haltă feroviară la Giroc.
Probabil sub presiunea publică, mai marii judeţului au plecat de urgenţă la Bucureşti pentru a mai salva ce se poate. Master Planul, unul contestat de toată lumea, a fost supus unei dezbateri publice. Iar pe lista punctelor incluse în varianta „dezbătută” au fost incluse şi proiectele Timişului: centura sud, respectiv mutarea centrului intermodal înapoi la Remetea Mare.
Modul în care centura a fost inclusă în master planul revizuit nu prea spune nimic, fiind extrem de vag precizat ce înseamnă aceasta: „Includerea variantei ocolitoare Timișoara Sud în Scenariul de Referinţă a Master Planului”.
„Recomandarea a fost luată în considerare și urmează a fi introdusă în forma finală a MPGT”, se spune la precizări. Cam atât… Deocamdată nu există surse de finanţare şi nici cereri depuse în acest sens.
Într-un final, cei de la Transporturi au realizat că un terminal intermodal la Giroc nu își are sensul. În concluzie, sugestiile lansate au fost luate în considerare: „Modificarea locaţiei terminalului intermodal de la Timișoara-Semenic (locaţia actuală) la aeroportul Traian Vuia”. De ce? „Alternativa propusă în cadrul dezbaterii publice va fi analizată o dată cu elaborarea raportului de MPGT revizuit. Se au în vedere dificultăţile de realizare a unui terminal intermodal de transport”, se spune în varianta revizuită a Master Planului, prezentată de ministrul Ioan Rus în cursul zilei de marţi. Această variantă îmbunătăţită urmează să fie pusă pe masa Guvernului până pe 15 decembrie.
Timişoara ar trebui să mai aibă parte de un noi proiect conform modificărilor, de această dată în domeniul feroviar, mai precis modernizarea căii ferate dintre Arad şi Timişoara.
Alte articole pe aceeași temă:
Centura Timisoarei, absenta din Master Planul de Transport. Robu: E vina PSD!
Citiți principiile noastre de moderare aici!