Marți, 11 iunie, între orele 16.00 și 21.00, publicul cinefil din Timișoara este invitat la Ambasada, la un maraton de filme de foarte scurt metraj, din lumea întreagă! Fiecare film durează 4 minute!
Très Court Film Festival, înființat la Paris, este difuzat simultan în 22 de țări și este inclus în cadrul „Sezonul România-Franța 2019”! Anul acesta, festivalul aduce în premieră în România o secțiune de 20 de filme de foarte scurt metraj franceze, pe lângă selecțiile deja consacrate.
Vor fi prezentate peste 100 de filme foarte scurte la Timișoara și în alte 18 orașe din țară!
PROGRAM
ora 16 – Selecţia TRÈS COURTS FAMILIAL
„20 de filme foarte scurte, 20 de porți către universuri magice, luminoase și sensibile pentru copiii de la 6 la 106 ani”, ne spun organizatorii.
ora 17 – Selecţia FRANCEZĂ
Selecția Franceză prezintă o serie de regizori francezi și surprinde preocupări și senzații franceze.
ora 18 – Competiţia NAŢIONALĂ „AROUND THE TRÈS COURTS”
În această competiție se întrec pentru voturile spectatorilor din România și pentru premiile puse în joc de sponsori filme de maxim 4 minute realizate de tinerii profesioniști sau amatori din România.
ora 19 – Competiţia INTERNAŢIONALĂ
Competiția Internațională este foarte variată, „reflectă realitatea noastră imediată, temerile și speranțele noastre, fie că e vorba de starea planetei, de relații amoroase, de locuri de muncă sau de situația politică”, ne mai transmit organizatorii. Sunt 40 de filme care concurează pentru a cuceri juriul prezidat anul aceasta de regizorul francez Michel Hazanavicius, dar și inimile unor spectatori exigenți.
Intrarea este liberă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!