Fosta conducere a PNȚCD Timiș, în frunte de Gheorghe Ciuhandu, Viorel Sasca și Marius Cârceie, a fost debarcată printr-o decizie a Biroului Național de Conducere, în fruntea filialei fiind numită o comisie interimară de conducere. Din componența acestei noi comisii fac parte: Valentin Moldovan – preşedinte, Marius Popovici – prim-vicepreşedinte, Dorin Hehn – secretar, Adrian Orza, Florin Briceag, Sorin Belei, Ioan Bucătariu, Dorel Cădariu, Iancu Canea, Ionel Curuţi și Liviu Popescu – vicepreşedinți.
Ciuhandu spune că și-a asumat eșecul pentru rezultatele obținute la alegerile locale, că oricum au fost programate alegeri interne la nivelul PNȚCD Timiș și că nu intenționează să mai candideze pentru nicio funcție de conducere în partid.
Fostul președinte al PNȚCD Timiș nu recunoaște noua conducere a filialei şi nici pe cea de la nivel naţional, deşi la alegerile locale ţărăniştii din Timiş, conduşi atunci de Ciuhandu, au ajuns la un acord cu Aurelian Pavelescu pentru a putea candida.
„Nu recunosc şi nu am să girez sub nicio formă aşa-zisa comisie interimară condusă de Valentin Moldovan atât timp cât aceasta este numită de către un preşedinte nelegitim al PNŢCD – Aurelian Pavelescu. Din informaţiile pe care le deţin, unii dintre cei nominalizaţi în aşa-zisa comisie interimară de conducere nu au fost consultaţi şi nu sunt de acord cu această manevră. Aştept de la aceştia să se delimiteze public de mişcarea lui Aurelian Pavelescu şi Valentin Moldovan şi să acţioneze în spiritul celor stabilite în Biroul Judeţean de Conducere, respectiv pentru organizarea de alegeri interne în cursul lunii septembrie a acestui an, pentru a avea o conducere legitimă care să fie expresia dorinţei membrilor PNŢCD din Timişoara şi judeţul Timiş, şi nu a unui grup care încearcă să uzurpeze PNŢCD”, a afirmat Ciuhandu.
Fostul preşedinte al PNŢCD Timiş nu agreează nici o alianţă cu PDL în perspectiva alegerilor locale. Asta, după ce Valentin Moldovan a declarat, săptămâna trecută, că se doreşte o alianţă cu PDL şi cu Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta condusă de Mihai-Răzvan Ungureanu, ba chiar că intenţionează că candideze la parlamentare.
„În plan politic, nu pot fi de acord cu o alianţă cu Traian Băsescu şi acoliţii săi din PDL şi nu numai. Consider că aceştia poartă cea mai mare parte din vină pentru situaţia în care a ajuns România astăzi, drept pentru care rămân consecvent poziţiilor pe care le-am exprimat de nenumărate ori de-a lungul ultimilor opt ani. Voi combate public orice încercare de asociere a imaginii mele cu susţinerea acestor persoane. (…) Cu riscul de a mă expune la o eventuală excludere din PNŢCD, nu voi accepta compromisul şi impostura şi nu le voi gira prin acceptarea vreunei funcţii onorifice din partea acestui grup care acţionează nu în folosul PNŢCD, ci al propriilor interese.
Intenţionez să rămân în PNŢCD şi nu doresc să fac parte din niciun alt partid, dar nu pot să îmi ascund dezamăgirea faţă de faptul că şi în Timişoara, la fel ca în întreaga societate românească, interesele personale ale unora au ajuns să fie mai importante decât principiile şi idealurile care ar trebui să ne ţină împreună”, a conchis Ciuhandu.
Conducerea PNTCD Timis a fost decapitata, Ciuhandu retrogradat la functia de membru
Citiți principiile noastre de moderare aici!