„Nu m-am decis pentru că am alte priorităţi. Prioritatea mea este să valorific la maxim intervalul de timp pe care îl mai am. Sunt aceste proiecte europene, în mod regulat vă invităm să asistaţi la începerea lor, sunt proiecte în derulare, vine iarna, eu am probleme de rezolvat pe moment şi trebuie să iau decizii rapide, bineîneţeles şi cu susţinerea consiliului local. De aceea nu am timp să fac propagandă şi campanie politică. Pentru orice om cred că cel mai bine vorbesc faptele şi nu vorbele. (…) Când o să mă pronunţ vă voi spune. Prioritatea mea este să fac cât mai multe din lucrurile angajate cu patru ani în urmă”, a declarat, miercuri, liderul PNŢCD Timiş, întrebat fiind dacă a luat o decizie în privinţa eventualei sale candidaturi pentru un nou mandat de primar al Timişoarei, explicând astfel mobilizarea de la primărie.
Cum problemele interne din PNŢCD sunt aproape rezolvate, disputa purtată în instanţă pentru conducerea partidului fiind aproape de final, ultimul „hop” fiind în 2 noiembrie la Curtea de Apel Bucureşti, ţărăniştii vor începe să strângă semnături, în următoarele săptămâni, pentru a putea participa la alegerile de anul viitor. PNŢCD trebuie să strângă 25.000 de semnături la nivel naţional, planul fiind de 4.300 de semnături în judeţul Timiş.
În ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor pentru viitoarele alegeri, liderul PNŢCD Timiş a precizat că se caută oameni şi vizaţi pentru a candida vor fi în primul rând cei care deţin funcţii de primari, viceprimarii şi consilierii locali, dar vor fi acceptaţi şi oameni noi, în funcţie de competenţele lor. Ciuhandu a afirmat că o eventuală candidatură a sa ar depinde de mai mulţi factori, de exemplu de vârstă, stare sănătăţii, familie, situaţia partidului, dorinţa celorlalţi etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!