Având în vedere că se apropie iarna, directorul Colterm, Cristian Mircea, a prezentat, joi, în ce stadiu este societatea cu pregătirile pentru sezonul rece. Conducerea societăţii dă asigurări că stocurile sunt pregătite şi nu vor fi probleme.
„Stocurile de materii prime sunt asigurate. La data de 1 octombrie am asigurat constituirea rezervei de stat – stocul de cărbune este de 100.000 de tone, cel de păcură de 3.000 de tone, iar cel de combustibil lichid uşor de 300 de tone pe ambele centrale. Nu vom avea probleme cu încălzirea iarna asta. Nici dacă sunt probleme cu ruşii, cu ucrainenii…”, a afirmat Mircea.
Reprezentanţii societăţii spun că furnizarea agentului termic a început de la 1 octombrie pentru că au fost solicitări, iar ulterior a fost sistată pentru că s-a încălzit afară. Au fost însă şi oameni care au preferat să stea în frig în casă…
„Am început furnizarea agentului termic de la 1 octombrie, au fost câteva zile când s-a furnizat şi ziua şi noaptea, a fost o perioadă când s-a furnizat doar noaptea. Instituţiile publice, în general, au solicitat să le furnizăm agent termic înainte de 1 octombrie. Vorbesc de spitale, şcoli, grădiniţe… Au fost şi situaţii în care în anumite condominii, asociaţiile de proprietari au solicitat să nu le furnizăm agent termic deloc – PT Cerna, Torac, SDM, PT 12 şi PT 34, în Buziaşului. Au preferat să stea în frig pe perioada asta. Sunt aceste dezechilibre de temperaturi, întotdeauna unii doresc, alţii nu. Pentru noi este un dezechilibru clar în instalaţii, dar pentru a satisface nevoia clienţilor ne asumăm aceste dezechilibre. La ora actuală nu se furnizează agent termic, având în vedere că temperaturile sunt ridicate. De vineri seara se reia furnizarea pe timp de noapte”, a anunţat directorul Colterm.
La ora actuală aproximativ 65.000 de apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire la Timişoara. Reprezentanţii societăţii susţin că numărul debranşărilor este în scădere comparativ cu anii anteriori, ba chiar că au avut şi cereri de rebranşare anul acesta.
„Totalul cererilor de deconectare a fost undeva la 3.524, procentul este cu 25% mai mic decât anul trecut. Am avut şi cereri de reconectare, atât de la societăţi, cât şi de la persoane fizice, de la asociaţii de proprietari, în jur de 100. Anul trecut au fost 10-15”, a mai afirmat Cristian Mircea.
În ceea ce priveşte debranşările ilegale, reprezentanţii Colterm nu au o situaţie clară. Directorul societăţii spune că autoritatea locală, deci primăria, este cea care trebuie să facă verificări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!