Sute de persoane private de libertate, i-au avut alături, joi seara, pe membrii trupei Pro Musica. Concertul a fost unul în toată puterea cuvântului, iar pentru montarea scenei, a luminilor și a ecranelor pentru proiecții s-a lucrat nu mai puțin de două zile. Ideea evenimentului a fost și aceea de a-i reuni pe deținuți cu familiile lor. Astfel, spațiul curții interioare principale de la penitenciar a devenit și locul în care persoanele private de libertate au avut ocazia să discute, să povestească și să râdă împreună cu cei dragi pentru câteva ore.
Membrii trupei spun că au primit laude din partea colegilor de breaslă pentru că au decis să susțină un concert în acest spațiu. Totuși, Ilie Stepan, liderul grupului Pro Musica, este de părere că inițiativa lor nu este una specială.
„Cultura și muzica trebuie făcută în orice spațiu. Când ți se ivește ocazia să dai de la tine prin muzică nu ezita să faci acest lucru. Numai așa se poate face acel schimb de energie. (…) Nu cred că facem un lucru ieșit din comun, cred că ar trebui să fie o stare de normalitate”, a declarat liderul trupei.
De asemenea, formația nu este la prima inițiativă de acest tip. În trecut, Pro Musica a lansat două albume în cadrul penitenciarului. De asemenea, instituția de pe strada Popa Șapcă găzduiește destul de des astfel de evenimente. Directorul penitenciarului, Ioan Bală, a declarat că prin astfel de concerte dorește să-i sensibilizeze pe cei care se află după gratii, dar să-i și motiveze. Astfel, de-a lungul anilor la Popa Șapcă au concertat Tamango și Rona Hartner, lăutari din Banat și alții.
Concertul de joi seara al legendarei trupe Pro Musica a fost filmat, imaginile urmând să fie folosite pentru realizarea unui documentar. De asemenea, vineri, membrii trupei vor lansa, la Sala Multifuncțională de la Consiliul Județean Timiș, și un nou dublu DVD, „41 Pro Musica Live in Timișoara”. Cei care vor să participe sunt așteptați aici de la ora 19. De asemenea, evenimentul de vineri se va transmite live pe internet.
Articole pe aceeași temă:
Cu un concert la penitenciar si un DVD nou, Pro Musica lanseaza un apel pentru pace
Pro Musica pregateste un spectacol inedit la Penitenciarul Popa Sapca si lanseaza si un DVD
Citiți principiile noastre de moderare aici!