Anul acesta timişorenii se vor bucura de trei zile de sărbătoare, în 3,4 şi 5 august. Marea surpriză este că autorităţile intenţionează să o aducă pe scena din Piaţa Unirii pe celebra cântăreaţă Inna. Potrivit viceprimarului, costul concertului Inna s-ar ridica la suma de aproximativ 80.000 de lei. Bugetul total alocat manifestărilor de Ziua Timișoarei este de 150.000 de lei.
„Inna va cânta de Ziua Timişoarei, suntem în negocieri. (…) Aducerea ei la Timişoara, cu cei zece membri ai band-ului, transport şi tot costă undeva la aproximativ 80.000 de lei. Vor fi trei zile de evenimente în 3,4 şi 5 august, cu filarmonica, cu fanfare şi alte formaţii, formaţia formată din Kempes, Tavi Iepan şi Rezident Ex, evenimente în Parcul Copiilor, teatru de păpuşi şi alte manifestări, e un program complex. Bugetul alocat Zilei Timişoarei este de 150.000 de lei, am depăşit puţin, dar încercăm să atragem sponsori”, a afirmat viceprimarul Dan Diaconu.
Primarul Nicolae Robu a declarat că Inna va concerta la Timişoara dacă onorariul perceput de artistă va fi acceptabil.
„S-a făcut o propunere pentru Inna şi se negociază suma. Sigur că dacă va fi o sumă inacceptabilă nu va cânta Inna. (…) Sunt totuşi zilele oraşului nostru şi nu putem să nu respectăm un astfel de eveniment (…) Veţi vedea că nu sunt aduse formaţii pentru X sau Y, ci sunt aduşi artişti care chiar pot să dea o satisfacţie timişorenilor”, a conchis Robu.
Noua Piata Iosefin va fi deschisa de Ziua Timisoarei
Citiți principiile noastre de moderare aici!