O experiență artistică de neuitat, un spectacol impresionant al muzicii, teatrului și artelor vizuale, integrate într-un concept inedit se pregătește să ofere publicului Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul UVT, în colaborare cu Facultatea de Arte și Design din cadrul aceleiași universități.
Evenimentul va avea loc în data de 15 ianuarie, începând cu ora 19:00, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul și promite să fie un regal artistic desăvârșit.
„După un an cultural în care Timișoara a fost în epicentrul scenei culturale europene, comunitatea noastră începe agenda culturală a anului 2024 printr-un spectacol eveniment, oferit de cadrele didactice și studenții facultăților vocaționale ale Universității de Vest din Timișoara. Vă invităm să participați la acest eveniment artistic de înaltă ținută, pe care UVT îl oferă timișorenilor cu bucuria specifică sărbătoririi Zilei Naționale a Culturii”, a transmis rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
Astfel, studenții celor două facultăți vocaționale din cadrul Universității de Vest din Timișoara vor crea o atmosferă captivantă, care va impresiona și inspira audiența.
Concertul simfonic va fi susținut de Orchestra și Corul Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Facultății de Muzică și Teatru – FMT a UVT, sub bagheta maestrului Christian Câșleanu, din Germania, doctorand al Universității de Vest din Timișoara.
Soliștii, selectați din rândul studenților Facultății de Muzică și Teatru pentru acest eveniment deosebit sunt: Cristian Bălășescu, Anca Boenjiu, Maria Boldan, Evelyn Bojic, Samira Bulz, Anamaria Buțurcă, Raluca Dalea, Iulia Dobre, Darius Gruiță, Paula Harca, David Hirsch, Laurențiu Hnatiuc, Ilinca Manole, Dumitresc Mihály, Andreea Niță, Sarai Sălăjan, Dominique Simionescu, Violeta Tiponuț, Alex Ticula și Grossek Tijja.
Pregătirea studenților clasei de operă a fost realizată de către:
- Maestru de cor: lect. univ. dr. Darius-Divian Iordănescu
- Regizor: lect. univ. dr. Nicolae Mihai Brânzeu
- Pregătire muzicală: asist. drd. Szabolcs Hermann
- Corepetitori: lect. univ. dr. Marcela-Sorina Costea, lect. univ. dr. Dianna-Luminița Vasiu, cda. drd. Rareș Păltineanu
Între momentele muzicale, studenții anului I, specializarea Actorie, secția în limba română, sub îndrumarea actriței cda. drd. Laura Avarvari, vor interpreta sonete scrise de Mihai Eminescu, pentru a menține vie amintirea marelui scriitor român în rândul tinerilor. Astfel, vor recita studenții: Theodora Afrim, Teodora Arapu, Karina Băncescu, Andreea Broscaru, Ileana Căpraru, Ancuța Cosovanu, Benjamin Hegyi, Dorothea Lazăr, Andreea Lungu, Sergiu Luțai, Ștefania Marinescu, Denis Matei, George Șiclovan și Ana Maria Secheșan.
De asemenea, în foaierul de la etajul I a Filarmonicii, spectatorii pot vedea o expoziție de artă vizuală cu lucrări realizate de către studenții Facultății de Arte și Design a UVT, coordonați de conf. univ. dr. Remus Rotaru.
Bilete pot fi achiziționate online de pe pagina evenimentului din platforma MyTicket și de la casieria Filarmonicii Banatul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!