”Asociația Culturală Banat Art a făcut o ofertă rezonabilă distinsei artiste Lepa Brena din Serbia pentru a susține concertul din 15 iunie 2013 în Parcul Rozelor din Timișoara. În urma ultimelor negocieri avute, din păcate, nu s-a dat curs favorabil acestora, drept pentru care artista a decis suspendarea deocamdată a evenimentului. Asociația Culturală Banat Art nu va mai fi pe viitor parte în organizarea vreunui concert al artistei Lepa Brena din Serbia, astfel că biletele achiziționate prin sistemul online Myticket.ro, singurul punct acreditat de noi, vor fi restituite”, este poziția oficială a organizatorului local al evenimentului, transmisă exclusiv către www.tion.ro.
Deși declarația anunță fără echivoc suspendarea concertului, nici măcar la nivelul organizatorilor locali lucrurile nu sunt clare, ei lansând în cursul acestei dimineți o serie de semnale și declarații contradictorii: ba s-a anulat, ba se va ține ”sigur” concertul, ba se va decide definitiv astăzi la ora 14. Iar asta, pentru că organizatorii au mai făcut o ultimă încercare de a o aduce pe cea supranumită ”Regina Balcanilor” la Timișoara: staff-ul artistei a primit, în cursul acestei dimineți, o garanție bancară pentru suma aflată în discuție, urmând să-și primească banii în ziua când se montează tehnica de scenă la Timișoara. Răspunsul sârbilor este așteptat până astăzi, la ora 14. Din surse apropiate organizatorilor, se pare că suma pentru care se face toată tevatura este o diferență de plată de 10 000 de euro.
Pentru cazul că negocierile vor eșua definitiv, organizatorul se gândește și la punerea la punct, în Parcul Rozelor, în 15 iunie, a unei seri de muzică sârbească, cu artiști din Serbia și din România.
Lepa Brena a anuntat ca va canta in Parcul Rozelor din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!