Postul de director al Muzeului de Artă a rămas vacant după ce Marcel Tolcea a fost demis din fruntea instituţiei de cultură. Demiterea lui Tolcea a venit după o evaluare a unei comisii care nu i-a acordat fostului director notă de trecere. De altfel, Tolcea, care nu a ascuns niciodată faptul că este un susţinător al partidelor de dreapta, a fost singurul director al unei instituţii de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Timiş demis în urma acestei evaluări.
În şedinţa de plen de joi, consilierii judeţeni au aprobat criteriile de participare la concursul pentru ocuparea funcţiei de director al Muzeului de Artă, care va avea loc, cel mai probabil, în luna septembrie a acestui an. O problemă în proiectul de hotărâre, sesizată de mai mulţi consilieri, a fost faptul că orice candidat înscris trebuia să fie absolvent cu diplomă de licenţă „în domeniul istorie”.
Acest criteriu a ridicat suspiciunea unor consilieri că acest concurs ar fi deja aranjat. Prin urmare, mai mulţi consilieri au propus ca acest punct să se modifice, iar condiţia să devină „studii superioare, de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă, în domeniile filosofie, artă, istorie sau filologie”.
În timpul discuţiilor, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a ţinut să menţioneze încă o dată că nu a avut nicio implicare, atât în stabilirea criteriilor de concurs, cât şi în evaluarea lui Marcel Tolcea.
Conditii mai ingaduitoare de participare la concursul de director al Muzeului de Arta din Timisoara
Consilierii judeţeni au aprobat, joi, în şedinţă de plen, condiţiile de participare la concursul de ocupare a funcţiei de director al Muzeului de Artă din Timişoara. Dacă, iniţial, la concurs erau acceptaţi doar absolvenţi ai unor facultăţi de istorie, în şedinţa de plen s-a stabilit să fie incluşi şi alţi absolvenţi ai unor ştiinţe umaniste, precum filosofie sau artă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!