Unul dintre proiectele de pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Consiliului Judeţean Timiş a fost prelungirea contractului de închiriere către FC Politehnica Timişoara, de la 1 august 2012, până la 31 iulie 2013. Chiria stabilită pentru această perioadă este de 30.783 pe lună, cu peste 11.000 de lei pe lună mai mic faţă de anul trecut. Conducerea Consiliului Judeţean Timiş a opinat că acest proiect este extrem de important pentru ca echipa Poli Timişoara să îşi obţină licenţa.
Consilierii judeţeni din opoziţie au cerut ca prelungirea contractului pentru încă un an să fie condiţionată de plata datoriilor restante pe care societatea care patronează clubul Poli Timişoara le are pentru chiria şi utilităţile Stadionului „Dan Păltinişanu” şi care se ridică la 235.000 de lei.
„Ne-am săturat să mergem tot pe datorie, tot pe risc”, a spus consilierul judeţean PSD Viorel Matei.
Problema datoriilor restante pe care Poli Timişoara le are pentru chiria şi utilităţile la stadion a dus la discuţii interminabile între consilieri, în final proiectul fiind respins. Preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, le-a atras în acel moment atenţia consilierilor judeţeni că dacă acest proiect nu trece la vot, echipa nu are cum să îşi ia licenţa, deoarece trebuie să demonstreze că are un teren pe care să poată juca.
Astfel, în premieră pentru şedinţele Consiliului Judeţean Timiş, votul a fost reluat. La a doua strigare, proiectul a trecut, ceea ce înseamnă că Poli va putea juca şi anul acesta pe Stadionul „Dan Păltinişanu”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!