Suma alocată reprezintă cotizația pe care o plătește Consiliul Județean Timiș pe anul 2019 pentru Timișoara – Capitală Culturală Europeană.
„Este vorba despre 500.000 lei – valoarea cotizației pe anul 2019. Este doar cotizația pentru funcționarea asociației. Sunt acei 500.000 de lei pe care i-am aprobat încă din toamna anului trecut. Nu au fost dați până acum sau a fost dată numai o parte și urmează și diferența deoarece trebuiau aduse niște acte justificative potrivit legii și instrucțiunilor pe care le-am primit de la Curtea de Conturi, astfel că de abia în cursul lunii iunie și mai bine zis pe data de 12 iunie, cei de la asociație au depus în totalitate actele la noi, la Direcția de Administrație Publică, cea care se ocupă cu verificarea acestor acte și cu ordonanțarea plăților. Anul acesta, bugetul atât prevede. Sigur că vom vedea ce va fi la rectificare, în funcție de alte nevoi bine întemeiate și justificate.”, a spus Nicolae Oprea, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!