Organizatorii au gândit, ca în fiecare an, un
concurs pentru desemnarea celor mai bune
vinuri, dar şi a
băuturilor alcoolice. Interesant, la
această ediţie, micii producători şi-au
luat partea leului în ceea ce priveşte premiile.
Cele mai bune vinuri din România,
medaliate cu aur, s-au dovedit a fi vinurile preparate de
micii producători. „VinVest
a devenit o autoritate care s-a impus în lumea
vinului şi a impus faţă de
participanţii la concursul naţional o
creştere efectivă a calităţii, de la un
an la altul. 70% dintre probele intrate în concurs
sunt vinuri albe de un standard calitativ
care rivalizează realmente cu
vinurile din centrul Europei, germane sau
austriece. Noutatea absolută e că marile
vinuri trebuie căutate la cramele
mici. Dacă în anii trecuţi ştiam
că marii producători erau cei care se
încununau de lauri şi luau toate medaliile,
încet-încet au apărut producători
mici, cu vinuri absolut
excelente”, a declarat prof.univ.dr. Viorel
Stoian, vicepreşedintele Academiei de
Ştiinţe Agricole din Bucureşti şi
membru de onoare al Asociaţiei Degustătorilor de
Vinuri. În competiţie au intrat
106 probe de vinuri, dar şi alte
băuturi spirtoase. Specialiştii au desemnat un
număr de 18 vinuri, două
vinarsuri şi o ţuică pentru a primi
medaliile de aur, iar alte 11 vinuri au
luat argint. Tenuta Odobeşti şi-a adjudecat
două medalii de aur pentru un Cupaj alb şi o
Şarbă, ambele din 2008 (seci), Rotherfield
Properties alte două, cu un Riesling italian din 2007
(sec) şi cu o Tămâioasă
Românească din acelaşi an (aromat). La Vie
e alt medaliat cu aur, pentru Tămâioasă
Românească din 2008. Două medalii de aur au
plecat şi la Wine Princess, pentru un Burgund din 2005
şi o Cadarcă din 2006, ambele
vinuri roşii (seci). Şi cramele
Domeniile Dealu Mare Urlaţi au un vin
de aur: Feteasca Neagră din 2008 (sec).
Cramele mici au „bătut” marii producători la concursul de vinuri
Micii producători de vinuri au dominat Concursul
Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice,
„ataşat” VinVest. Timp de trei zile, la
Centrul Regional de Afaceri Timişoara s-au reunit
câţiva dintre cei mai cunoscuţi
producători de vinuri, în cadrul celei de-a
şasea ediţii a VinVest. <A onclick="return open_window( http://media.tion.ro/bildserie/tion/Vinfest_2009/index.shtml , SERIE ,950,770)" href="about:blank"><IMG height="13" alt="Vinfest 2009" src="http://www.aradon.ro/bilder/icons/kamera.gif" width="13" border="0" /></A>
Citiți principiile noastre de moderare aici!