Așa cum Tion.ro vă anunța deja, primarul Nicolae Robu merge mai departe cu planurile de a contracta un credit. Este vorba despre un împrumut de aproximativ 214 milioane de lei, iar PMT a plătit deja cu puțin peste 20.000 de euro o firmă care s-o ajute cu consultanța în vederea accesării creditului. Oficialii PMT susțin că este nevoie de un împrumut pentru „realizarea unor obiective de investiții de interes local”.
S-a propus ca, din totalul de aproape 214 milioane de lei, 113,7 să fie folosiți pentru refinanțarea creditelor actuale. PMT are la BCR un sold credit de 23,49 milioane lei/echivalentul în lei, la un curs estimativ de 4,8 lei/euro, a soldului de 4,89 milioane de euro – maturitate finală 2030, tot la BCR un sold credit de 11,8 milioane lei – maturitate finală 2023 și la IFC suma de 78,4 milioane lei – maturitate finală 2025.
Maximum 100 de milioane de lei din împrumut ar urma să fie folosiți pentru investiții. Singura investiție trecută în proiectul de hotărâre este Pasajul inferior Solventul, care ar avea nevoie de fix 100 de milioane de lei, se arată în proiectul ce va fi supus dezbaterii publice. Valoarea estimată a pasajului care să facă legătura între cartierele Ronaț, respectiv Blașcovici și Iosefin este de 27,8 milioane de euro, potrivit studiului de fezabilitate care datează de acum patru ani.
Se vorbește despre un credit pe termen lung (10-15 ani), cu o perioadă de tragere de minimum 36 luni, care poate fi luat atât în lei, cât și în euro. În prezent, potrivit edilului-șef, rata de îndatorare a PMT este sub 8%.
Dacă vreți să vă spuneți părerea pe marginea acestui subiect, puteți să participați la dezbaterea publică de marți, 11 decembrie, care va avea loc la ora 13, în sala de consiliu a primăriei. Cei interesați se pot adresa și în scris, către Direcția Secretariat General – Serviciul Administrație Locală, sau pe emailul camelia.crisan@primariatm.ro, până în 11 decembrie la ora 11.
AICI puteți analiza proiectul de hotărâre!
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2159085″]
[related-post post_id=”2152421″]
[related-post post_id=”2147860″]
[related-post post_id=”2144870″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!