Ionel Boldea, în vârstă de 33 de ani, este acuzat că în dimineața de 3 iulie 2019 a omorât în bătaie doi soți și a atacat alte trei persoane. Individul a devenit violent fără nici un motiv agresând persoanele pe care le-a întâlnit pe stradă. Se afla sub influența substanțelor psihoactive (canabis, ecstasy și cocaină), povestesc procurorii.
Primul atac s-a petrecut în Parcul Pețe din Făget, iar victimele au fost doi soți de 57 și 59 de ani. Cei doi făceau sport pe aparatele de fitness din parc, iar criminalul a trecut cu bicicleta pe lângă ei și i-a atacat. I-a bătut cu bestialitate, iar bărbatul în vârstă de 57 de ani a fost ucis pe loc. Soția lui a supraviețuit însă și-a pierdut și ea viața ulterior. Imediat după atac criminalul a plecat cu bicicleta spre satul Temerești din apropiere de Făget.
“După comiterea faptei, suspectul a părăsit localitatea, deplasându-se cu o bicicletă până în satul Teremești, jud. Timiș, unde s-a întâlnit cu persoana vătămată, N.A., în vârstă de 81 de ani, pe care, de asemenea, nu o cunoștea, începând să o lovească și pe aceasta cu pumnii, picioarele și cu o bâtă în lungime de 75 cm, până când persoana vătămată a căzut la pământ. Aceasta a suferit vătămări multiple ce au necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale și care au pus viața acesteia în primejdie. Suspectul și-a continuat deplasarea pe bicicletă, întâlnindu-se la scurt timp, în aceeași localitate, cu alte două persoane pe care nu le cunoștea, D.A. și D.I, exercitând și față de acestea acte de agresiune, lovindu-i cu o bâtă în zona capului, precum și cu picioarele peste corp, acestea suferind leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale, respectiv 5 – 6 zile de îngrijiri medicale, și care nu au pus viața celor două persoane în primejdie”, transmit procurorii timișoreni.
Criminalul se plimba cu bicicleta prin sat, iar la un moment dat a intrat într-un imobil unde a mers la baie pentru a se spăla de sânge. În acel moment doi polițiști au ajuns și ei acolo însă individul l-a bătut pe unul dintre ei și a reușit să scape cu mașina proprietarilor casei.
“Inculpatul s-a deplasat în continuare prin localitatea Teremești, fiind surprins la un moment dat de către doi agenți de poliție, inculpatul agresând pe unul dintre aceștia, lovindu-l cu o bâtă în zona abdominală, în timp ce agentul încerca să îi imobilizeze. Persoana vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale. Pentru a fugi de la fața locului, Inculpatul s-a urcat într-un autoturism parcat într-un șopron din apropiere, pe care l-a condus apoi pe drumurile publice, fiind sub influența substanțelor psihoactive, către ieșirea din localitatea Teremești, apoi înspre Orașul Făget, pe Drumul Județean 683, pierzând la un moment dat controlul volanului, ieșind de pe asfalt și rulând pe câmp circa 200 de metri, unde a abandonat mașina și a fugit pe jos”, mai spun procurorii.
Trecuseră 18 ore de la momentul primului atac, iar individul de 33 de ani era de negăsit. A fost prins de polițiștii de la rutieră care l-au blocat în trafic și au reușit să îl imobilizeze.
“După aproximativ 18 ore, în data de 04.07.2019, în jurul orei 01.50, inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe Drumul Comunal 98, pe raza localității Bichigi, jud. Timiș, un alt autoturism, pe care îl sustrăsese anterior din localitatea Povergina, jud. Timiș, aflându-se în continuare sub influența substanțelor psihoactive, fiind oprit în trafic de către un echipaj rutier și fiind astfel legitimat și reținut de organele de poliție”, explică anchetatorii.
Ionel Boldea a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi arestat preventiv. Miercuri, procurorii timișoreni de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus trimiterea lui în judecată, prin rechizitoriu, în stare de arest preventiv. Tânărul de 33 de ani este acuzat de “săvârşirea infracțiunii de omor calificat asupra a două persoane, a infracțiunii de tentativă la omor calificat, a două infracțiuni de lovire sau alte violențe, a două infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, precum și a infracțiunilor de ultraj asupra unui polițist și de furt calificat în scop de folosință, toate aflate în concurs real”, mai spun procurorii.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XNo,la eșafod cu prostamolu…
Daca pe 3 Iulie a produs fapta – pe 4 Iulie trebuia condamnat si incarcerat. Nu inteleg de unde atata risipa din partea procurorilor si judecatorilor?
-
Se cheamă #RomâniaNormală
-
Nu , dacă pe 3 individul a comis fapta , pe 4 trebuia să fie rece la morgă , cu o gaură de 7,65 sau 9 mm în frunte. Asta se întâmpla într-o țară civilizată , dacă după o crimă sau crimă dublă ca în cazul de față mai agresa și un polițist
Buni politisti: l-au prins doi politisti, pe unul l-a batut criminalul(?!?) si a fugit cu o masina!
Pai si celalalt politai ce facea? I-a cerut mila criminalului, a fugit ?
De ce nu l-a impuscat?
oare de ce nu ii plateste statul si o operatie la ochi?