Tânărul, Antohi Mihai, se află în arest preventiv, fiind acuzat de tâlhărie urmată de moartea victimei. Din probatoriul administrat de procurori a rezultat că în seara zilei de 10 noiembrie, în timp ce se afla la o fermă de oi, inculpatul a consumat alcool, iar apoi a lovit-o cu palma pe victima, M.A, care a căzut la podea. Apoi tânărul a continuat să o lovească cu un par în cap până când aceasta și-a pierdut cunoștința. A prins-o apoi de gât cu un laț folosit la legarea baloților de paie și a tras-o către o cocină de porci, unde victima a și fost găsită.
Apoi inculpatul s-a întors în casă de unde a luat un telefon de pe masă, o sticlă de vin şi una de coniac, după care a plecat cu trenul la Timişoara.
Raportul medico-legal întocmit în cauză, a concluzionat că moartea victimei M.A. a fost de natură violentă şi s-a datorat traumatismului cranio-facial sever şi asfixiei mecanice prin strangulare. Pe cap, trunchi şi membre, victima a prezentat multiple semne de violenţă. De asemenea, medicii legiști au concluzionat că femeia de 67 de ani a încercat să se apere, dar nu a putut face față forței agresorului.
Cauza urmează să se judece la Tribunalul Timiș, inculpatul riscând ani grei de închisoare.
Suspectul uciderii unei batrane la Lovrin a fost prins
Citiți principiile noastre de moderare aici!