Curtea de Apel Timişoara a respins recent recursul făcut de Primăria Timişoara în dosarul privind finanţarea echipei Poli, după ce municipalitatea a contestat în instanţă raportul Curţii de Conturi prin care s-a stabilit că societatea patronată de Marian Iancu, SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest SA, a beneficiat ilegal de peste 7 milioane de euro de la bugetul local în timpul administraţiei Ciuhandu.
Practic, instanţa a hotărât că decizia Camerei de Conturi a Judeţului Timiş a fost corectă, că echipa de fotbal a fost finanţată ilegal în trecut, contractul de asociere cu clubul patronat de Iancu fiind încheiat cu încălcarea legislaţiei în materie.
Actualul primar Nicolae Robu crede că nu poate fi învinovăţit nimeni din fosta administraţie.
„Nu acuz nici administrația de atunci, nici pe primarul Gheorghe Ciuhandu, nici juriștii care au dat aviz favorabil, inclusiv secretarul primăriei, pentru finanțare. Nu-i acuz nici pe consilierii locali care au votat pentru finanțare și nu acuz nici instanța de judecată care i-a considerat vinovați pe primii. Eu cred că situația aceasta extrem de gravă a fost generată de ambiguitățile din lege. Sunt convins că dacă cineva, la acea vreme, ar fi făcut o sesizare, după prima asociere pentru finanțare, că acea asociere nu este legală, primarul Ciuhandu și consilierii locali, juriștii primăriei, nu ar fi perseverat și ar fi încercat atunci să recupereze banii pe care i-au dat. Din păcate, legea a fost interpretabilă – așa mi se pare mie -, toată lumea a avut liniștea sufletească că face un lucru perfect legal”, a declarat, vineri, Robu.
Edilul crede că şi judecătorii s-au pronunţat corect în cele din urmă şi trebuie procedat în conformitate ce ceea ce a decis instanţa. Auditorii Curţii de Conturi stabiliseră, încă din 2012, că banii trebuie recuperaţi. Vorbim despre 31,6 milioane de lei, banii publici de care a beneficiat Poli.
„Instituția Prefectului nu a făcut nicio sesizare de nelegalitate a hotărârilor de consiliu de atunci, Curtea de Conturi nu a făcut nicio sesizare că acele asocieri și finanțări ar fi fost ilegale (n.r. – până în 2012) și atunci în mod normal oamenii au perseverat. Pe de altă parte, dacă citești motivarea instanței de judecată, Curții de Apel în speță, te declari de acord cu ea. Asta provine din ambiguitatea legii. Acea societate este într-adevăr o societate comercială cu scop lucrativ. Hotărârile instanței de judecată sunt obligatorii pentru toată lume în momentul în care devin definitive și executorii și suntem într-o astfel de situație”, a adăugat Robu.
Primarul spune că se fac demersuri pentru recuperarea prejudiciului în cazul Poli.
„Primăria de acum – pentru că eu ca persoană nu am nicio implicare – face toate diligențele pentru a recupera ceea ce instanța a considerat că este un prejudiciu. Am cerut înscrierea la masa credală a societății comerciale și acum este un proces în derulare pe această temă, nu vă pot da detalii… Ce pot să sper este că vom reuși să recuperăm de la societatea comercială această sumă, sau cât mai mult din această sumă, dar în orice caz, sincer, dincolo de simpatii sau antipatii, de prietenii sau neprietenii, aici trebuie să judecăm obiectiv. Îmi pare rău pentru toate persoanele care au avut responsabilități în acea perioadă, pentru că eu consider că ei au acționat de bună-credință”, a conchis Robu.
El spune că, la vremea când s-au aprobat finanţările, aceasta a fost părerea mai multor jurişti, nu numai a secretarului Ioan Cojocari, că asocierea pentru susținerea de activități sportive este legală.
Alte articole pe aceeași temă:
PSD Timis cere schimbarea din functie a secretarului Ioan Cojocari pentru prejudiciul din cazul Poli
Primaria Timisoara a pierdut procesul Poli: banii s-au dat ilegal si ar trebui recuperati!
Citiți principiile noastre de moderare aici!