Cum era atmosfera în acele zile?
În data de 17 decembrie, eu stăteam vizavi de unitatea de pompieri, am văzut militari. Era duminică sau cam aşa – şi zic: uite, la sfârşit de săptămână îi pun pe frigul ăsta să facă instrucţie şi manevre. Am auzit un zgomot de mitralieră din aceea de pe TAB, puteam să fac deosebirea între un pistol şi mitralieră de pe TAB. Am văzut ceva elicopter, nu am fost la curent cu nimic. Mergând a doua zi dimineaţa la spital am aflat despre ce s-a întâmplat, atunci ne-am dus în centru şi am văzut ce s-a produs în oraş. Au urmat zilele de demonstraţii, mi-am luat şi copilul mic de doi anişori, inconştienţi, ne-am dus în centru, de curiozitate, să vedem ce se întâmplă acolo, erau 100.000 de oameni, proclamaţii. În 21 am auzit comunicatul de le televizor, reacţia autorităţilor, am început să ascultăm Europa liberă.
La spital cum era?
La spital era o atmosferă de nelinişte, de incertitudine şi ţin minte că într-o dimineaţă, nu mai ştiu ziua exactă, soţia mea a plecat la o naştere, pe la 5-6, era întuneric, nu-i un secret, avea o maşină cu trei cifre, şi la consiliul judeţean, pe Filipescu, un grup de revoluţionari a oprit-o, crezând că e vorba de un nomenclaturist. Atunci aveau maşini cu trei cifre şi doctorii. Recunoscând-o. au lăsat-o să vină până la spital. Profesorul Munteanu, care era şef, a făcut un fel de gardă prelungită, un fel de mobilizare, toată lumea era prezentă în spital, gărzi de autoapărare, se legitima lumea, era chestia că vin teroriştii.
Au avut loc evenimente deosebite la spital sau în zonă?
La un moment-dat au început să tragă în jurul spitalului, mergeam de-a buşilea, la un moment-dat a fost ideea să evacuăm nou-născuţii, ne păzeau nişte copii cu nişte bâte. Nu ştiam care sunt, care nu sunt… S-a tras în zonă. Eu cred că a fost o diversiune, a fost la intimidare, ca să creeze atmosferă, nu ştiu de ce. Se auzeau împuşcături, rafale, treceau salvări, girofaruri, nu au fost victime în spital. Teroarea era mare pentru că se auzise deja ce se întâmplase în oraş, niciodată nu ştiai cum se va sfârşi, am avut căldură, curent, apă. Era un fel de mobilizare şi un spirit civic deosebit, atunci i-am văzut pe români uniţi şi nedezbinaţi, nu mai conta nici vârsta, nici etnia, statutul social, totul era pentru victoria revoluţiei.
Cum era atmosfera în spital?
Era tensiune, se citea pe faţa fiecăruia o senzaţie de teamă, lumea era încrezătoare, deşi partida nu era jucată. După 22 decembrie deja lucrurile s-au mai liniştit. Activitatea a decurs cvasinormal, doar că era această teamă, erau tot felul de slogane: Crăciunul a fost al vostru, Revelionul va fi al nostru. Această marotă cu teroriştii. Eu cred că a fost o diversiune, părerea mea, atunci nu ştiam, eram tineri, încrezătorii. Aveam 36 de ani. Fosta conducere a stat zi şi noapte în spital, profesorul Munteanu a stat zile întregi în spital, asta ne-a mobilizat şi pe noi, ne-a dat o oarecure siguranţă. Toată lumea, au fost persoane care nu au plecat zile întregi din spital, pentru a fi o permanenţă şi în orice situaţie de evacuare, în zilele alea credeam că se poate întâmpla orice. Erau zvonuri că se rade oraşul de pe suprafaţa pământului, după ce se întâmpla atunci puteai să crezi că se poate întâmpla orice.
Aţi avut cazuri mai deosebite?
Într-o noapte mă sună chiar de la Ciacova o doamnă că trebuie să nască. La indicaţiile mele a născut la Ciacova, erau blocate intrările în oraş şi a născut acolo, nu era cu salvarea, venea cu maşina personală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!