Concertul va avea loc marți, 26 noiembrie, de la ora 19:00, și este organizat de Consiliul Județean Timiș în colaborare cu Filarmonica Banatul și Fundația Alternativa.
“Bega Blues Band este cea mai longevivă şi titrată din ţară deţinătoare a Diplomei de Excelenţă, acordată de Primăria Timişoara şi declarată cea mai bună formaţie de blues jazz din România, ani de-a rândul. Formaţia Bega Blues Band, al cărei fondator a fost Béla Kamocsa, îşi continuă traiectoria artistică, la cotele cele mai înalte, aşa cum şi-a dorit cel care a înfiinţat-o. Johnny Bota şi Lică Dolga, cei care au mai rămas din trio-ul iniţial Bega Blues Band, au chemat alături de ei muzicieni din generaţii diferite, împreună cu care au participat la numeroase festivaluri, emisiuni radio şi TV din România şi din străinătate. Grupul este format, actualmente, din Johnny Bota – bas, Lică Dolga – tobe, Maria Chioran – voce, Toni Kühn – claviaturi, Lucian Nagy – saxofon, Flavius-Ştefan Olariu – trompetă, Dan Mitorfan – chitară. Valoarea grupului Bega Blues Band este atestată de obţinerea Premiului de Jazz al Uniunii Compozitorilor şi al Fundaţiei Muzza pentru Cea mai bună formaţie a anului 2010 şi prin nominalizarea CD-ului Zboina neagră – In memoriam Kamo, la Discul Anului”, subliniază realizatorii evenimentului.
Foto (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!