În pofida unei greșite, dar larg îmbrățișate păreri că descoperirea vestigiilor împiedică șantierele, dezvoltarea orașului, construirea autostrăzilor și, în general, progresul țării, cercetările de salvare sunt impuse de lege și necesare pentru obținerea avizului de descărcare arheologică, aviz obligatoriu, ca toate celelalte avize într-o investiție. De aceea, etapa de cercetare arheologică este prevăzută din start în calendarul constructorului și în contractul dintre beneficiar, în acest caz municipalitatea, și executant. Într-o zonă istorică precum Cetatea Timișoarei, descoperirea vestigiilor nu este o „surpriză neplăcută” care sabotează lucrările, ci, dimpotrivă, o șansă incomensurabil prețioasă de a le pune în valoare și de a înțelege identitatea Timișoarei. Legi similare de protecție a patrimoniului arheologic funcționează în toate țările Uniunii Europene, pentru a împiedica distrugerea iremediabilă a vestigiilor.
Povestea bisericii din Piața Sf. Gheorghe din Timișoara este cu adevărat senzațională și se suprapune, într-un anume sens, cu cea a Cetății. Conform istoricului Costin Feneșan, nu există încă vreo dovadă a construcției bisericii în secolul al XIV-lea. Cu toate acestea, tradiția istoriografică acceptă că era biserica catolică din cetatea medievală. Dacă datarea de mai sus este corectă, zona în care a fost construită biserica era in afara cetății angevine, fiind integrată acesteia abia după 1443 de Ioan de Hunedoara. După 1552, biserica a fost, pare-se, transformată în moschee. Prima atestare certă a moscheii este de la 1660 (Evlia Celebi) și confirmată de Heinrich Ottendorf în 1667, sub numele de Moschea Sultanului Învingător. În 1716, în planul căpitanului-inginer imperial Perette, apare ca cea mai mare clădire din Cetate sub numele de Marea Moschee. Între 1716 și 1718, fosta moschee funcționează ca depozit de pulbere. În 1718 este dată iezuiților care o re-creștinează. În 1727, pe planul Cetății apare ca și biserica iezuiților. La această dată nu era figurată existența clădirii aferente (a seminarului iezuit), care apare doar pe planul din 1732 și este nefinalizată încă în 1752 („reședința părinților iezuiți”). În 1754 i se adaugă fațada barocă, iar între 1765 și 1767 este dărâmată partea din spate (spre actuala stradă Carusso) și reclădită. Biserica a fost dărâmată în 1913-1914, din considerente edilitare.
Fundațiile vechii biserici au fost descoperite, joi, de muncitorii de pe șantier, pe latura de vest. „Zidul este din cărămidă legată cu lut, nu cu mortar. Acestea sunt țesute cu zidul baroc care are o altă structură. La vest de biserică a fost descoperită o fundație a unui edificiu cu absida în partea de nord, ce poate să fie o etapă inițială, încă necercetată, a bisericii medievale”, subliniază prof.dr. Florin Drașovean.
În anul 2006, odată cu lucrările de la linia de tramvai, echipa de arheologi, coordonată și atunci de prof.dr. Drașovean, a făcut câteva descoperiri importante. S-au găsit atunci nu doar fundații ale bisericii, ci și o parte din cimitirul alăturat (s-au dezgropat două schelete umane „îmbrățișate”), case de lemn și o moară de apă.
„Sunt câteva elemente foarte importante stabilite la cercetarea din 2006. Trama stradală descoperită pe actuala stradă 9 Mai și partea nordică a Pieței Sf. Gheorghe arată o evoluție continuă a orașului începând cu secolul al XV-lea. Aici au fost descoperite case de lemn și o moară care folosea forța apei dirijată pe un scoc. Moara se afla chiar la marginea orașului medieval. După 1552, clădirile din lemn ale orașului din partea de răsărit a străzii 9 Mai/Proclamația de la Timișoara, au fost demolate și s-a organizat un cimitir, foarte probabil polarizat în jurul moscheii. Trama stradală medievală este păstrată și după 1552, iar dispunerea ultimelor niveluri de refacere a acesteia din perioada otomană este confirmată de planurile lui Ottendorf și Perette. După 1716, cimitirul musulman este dezafectat și deasupra sa se construiesc clădiri ce vor fi demolate înainte de 1727, când se proiectează, în linii generale, acuala tramă stradală. Biserica iezuită respectă orientarea tramei stradale medievale”, punctează, pentru www.tion.ro, Drașovean.
În cercetarea care începe luni, arheologii urmăresc lămurirea etapelor de evoluție ale cetății medievale a Timișoarei din acea zonă, prin precizarea momentului cronologic când s-au construit în acest sector primele case, clarificarea și precizarea aspectelor legate de construirea bisericii catolice, estimată a se fi petrecut în secolul al XIV-lea, și de evoluția sa arhitectonică și istorică până la construirea bisericii baroce (secolul al XVIII-lea), precizarea relațiilor cronologice și funcționale dintre biserică și spațiul urban adiacent. Se va verifica ipoteza existenței unui cimitir creștin în jurul bisericii catolice medievale. Va putea fi înțeleasă relația dintre cimitirul musulman și moschee și perioada în care cimitirul a funcționat. Importantă pentru înțelegerea evoluției arhitectonice a Timișoarei va fi completarea informațiilor legate de evoluția tramei stradale de dinainte de organizarea urbanistică habsburgică, adică despre rețeaua de străzi de pe vremea turcilor, înainte de a fi rectangulare cum le cunoaștem noi astăzi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!