„Numărul celor care vin cu depresie este tot mai mare. Cred că o treime dintre pacienţii internaţi în Clinica de psihiatrie au acest diagnostic. Din fericire, depresia se tratează, numai că ea nu este recunoscută la timp nici de familia pacientului, nici de medicii de familie. Iar când este recunoscută, există şi o reţinere a oamenilor de a se adresa psihiatrului. De aceea, ar trebui ca toată lumea să fie atentă şi să observe când o persoană apropiată îşi pierde speranţa, este descurajată, nu mai are energia şi pofta de a mai face lucruri pe care altă dată le făcea cu plăcere”, spune prof. dr. Pompilia Dehelean, prorector la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara.
Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie, în colaborare cu Liga Română pentru Sănătate Mintală, au organizat joi la Timişoara o întâlnire a specialiştilor pe tema depresiei, cu scopul de a atrage atenţia asupra impactului pe care această suferinţă îl are asupra calităţii vieţii.
Conform specialiştilor, depresia reprezintă, la nivel global, una dintre cele mai frecvente cauze ce afectează starea de sănătate a oamenilor, în special a femeilor. Depresia poate fi evitată, mai spun medicii. Prietenii, familia şi un serviciu care să ne placă ne pot salva de la depresie.
„Un om, cu cât are mai multe preocupări, o motivaţie mai puternică de a trăi, cu cât e ancorat mai mult în activităţi care să-i facă plăcere şi are un anturaj mai bogat – familie, prieteni, vecini – cu atât e mai departe de depresie”, a conchis prof. dr. Pompilia Dehelean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!