În 4 iunie 2014, de la ora 19, la închiderea expoziției ”Hipnotic” a artistei Oana Bolog-Bleich , iubitorii de muzică, copii și părinți, sunt invitați în Galeria Pygmalion (str. A.Pacha nr.8) pentru un Jam muzical de percuție cu Cristina Pădurariu – flaut, voce, didgeridoo (n.r. – instrument muzical din Australia, datând de cel puțin 1500 de ani, utilizat, la origine, de șamanii aborigeni în ritualuri de comunicare cu spiritele), în cadrul evenimentului „Știați că știți să cântați?”.
În următoarea zi, 5 iunie, la ora 19, în Galeria Pygmalion se va deschide o nouă expoziție, de grafică & ceramică. Expoziția cuprinde lucrări realizate în cadrul celor două programe de studiu de către studenții Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest, coordonați de conf dr. Vică Tilă Adorian, prof.dr. Adriana Lucaciu și lect.dr. Grati Gloria. La vernisaj, exponatele vor fi prezentate de Elena Popescu și Larisa Spravil.
În seara de 5 iunie 2014, de la ora 21, în Curtea cu Castan va fi lansat albumul ”Murmur” – semnat Marion Kräutner și ”creat din dorința de a nu uita. Piesele sunt gânduri cântate pe ascuns în ultimii zece ani și au primit recent o formă nouă”. Albumul a fost produs și înregistrat de Sebastian Bayer la Tape 6 Recording Studio Timișoara.
Sâmbătă, 7 iunie 2014, tot în Curtea cu Castan a Casei Artelor (str. A.Pacha nr.8) va avea loc un recital de marimba și vibrafon susținut de Patrick Cojerean (Timișoara)- vibrafon, Irina Rădulescu (București) – marimba, Alexandru Munteanu (Constanța) – marimba. În program, lucrări de Golgenberg, E.Sejourne, J.S.Bach, D.Maslanka, Keiko Abe, Ney Rosauro, Chin Cheng Lin ș.a.
Citiți principiile noastre de moderare aici!