Va fi liberă intrarea la expozițiile Muzeului Național de Artă Timișoara în zilele de 4 și 5 aprilie în contextul aniversării a 80 de ani de la înființarea Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.
Publicul are astfel posibilitatea să vadă fără bilet expozițiile muzeului și să descopere expoziția „Un oraș în oraș – 80 de ani de științele vieții la Timișoara”, o incursiune vizuală în campusul USVT semnată de fotograful Constantin Duma.
Expoziția de fotografie se va deschide joi, 3 aprilie, la ora 18 în Sala Baroc, spațiu care a găzduit timp de aproape 30 de ani rectoratul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!