Evenimentul se desfăşoară în centrul urbei, la Cinema Timiş, iar biletele costă 6 lei. Comedia “De Vrais Mensonges”, de Pierre Salvadori, cu Audrey Tautou, Nathalie Baye şi Sami Bouajila va deschide, sâmbătă, 29 ocotmbrie, la ora 16, ediţia 2011 a Festivalului Filmului Francez. În aceeaşi zi rulează, de la ora 18, “8 fois debout”, în regia lui Xabi Molia, cu Julie Gayet, Denis Podalydès, Constance Dollé, iar, de la ora 20, “Le bien-aimes”, de Christophe Honoré, cu Chiara Mastroianni, Catherine Deneuve, Ludivine Sagnier.
Duminică, 30 octombrie, Festivalul Filmului Francez continuă, la ora 16, cu filmul de animaţie “Le chat du rabbin”, de Joann Sfar, Antoine Delesvaux, cu François Morel, Maurice Bénichou, Hafsia Herzi. La ora 18 începe “Quartier Lointain”, de Sam Garbarski, cu Pascal Greggory, Jonathan Zaccaï, Alexandra Maria Lara, iar la ora 20 va rula “La Conquete”, de Xavier Durringer, cu Denis Podalydès, Florence Pernel, Bernard Le Coq.
Toate filmele sunt subtitrate în limba română. Biletele se pot cumpăra de la casieria Cinematografului Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!