Fostul prefect Ovidiu Drăgănescu a anunţat, la începutul lunii aprilie, că a decis să candideze ca independent la funcţia de primar al Timişoarei. În ultima zi în care îşi putea depune candidatura, Drăgănescu a bătut în retragere. Într-o scrisoare deschisă adresată timişorenilor, el susţine că a fost convins de foştii colegi liberali să facă pasul înapoi.
„În ultimele săptămâni am fost rugat de cei mai apropiați prieteni liberali din Timișoara și de la nivel central să renunț la candidatură spre a nu diminua șansele candidatului oficial al PNL. Cei aproape 20 de ani pe care i-am dedicat PNL-ului, precum și satisfacțiile politice de care m-am bucurat în singurul partid în care am activate m-au pus în fața unei alegeri dificile. Decizia mea a devenit mult mai ușoară recent, prin retragerea din cursă a principalului contracandidat, actualul primar, Gheorghe Ciuhandu”, a afirmat Drăgănescu.
Fostul lider liberal mai susţine că nu a primit vreo promisiune că va ocupa o funcţie publică în schimbul gestului său de a renunţa la candidatură.
„În acest context, am hotărât să nu îmi depun candidatura pentru alegerile locale și anunț public că gestul meu nu presupune negocierea vreunei demnități în viitorul Guvern, sau ca reprezentant al acestuia în teritoriu. Funcțiile se câștigă democratic, prin sau urmare a unui vot, ținând cont de calitățile morale și intelectuale ale persoanei, și nu prin troc politic și șantaj, așa cum se întâmplă frecvent, din păcate”, a mai spus Drăgănescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!