Atenţie, scrisorile pentru Moş Crăciun trebuie depuse în cutia amplasată lângă ieslea amenajată în Piaţa Victoriei cu figurinele înfăţişând scena Naşterii Mântuitorului.
Moşul ne-a transmis că va poposi în centrul Timişoarei în după-amiaza zilei de 23 decembrie, atunci când le va aduce cadouri copiilor care i-au scris cele mai frumoase şi interesante scrisori.
Marţi este ultima zi în care micuţii îi mai pot scrie lui Moş Crăciun, pentru că şi el trebuie să aibă timp să citească toate scrisorile şi să pregătească darurile. Îi pot scrie doar copiii care nu au împlinit 11 ani, iar cei care nu ştiu încă să scrie pot fi ajutaţi de părinţi sau bunici. Pe scrisori trebuie să fie trecute numele şi vârsta semnatarului, alături de un număr de telefon la care poate fi contactat.
Scrisorile pot fi depuse în cutia din centru până în 21 decembrie la miezul nopţii, potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara, urmând ca Moşul să le ridice a doua zi.
Moş Crăciun îşi va face apariţia pe scena din Piaţa Victoriei joi la ora 16.00, când, ajutat de Primăria Timişoara, Casa de Cultură a Municipiului şi sponsori, va aduce cadouri pentru peste 100 de copii.
De la ora 17.00, în centrul urbei va avea loc „Parada dubaşilor” şi un program de colinde. La ora 18.00 este programat un spectacol pentru copii, „Săniuţa cu poveşti”, pregătit de Eva Labadi şi Teatrul Fantasia.
A. S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!