În perioada 16-30 septembrie va avea loc cea de-a doua ediție a festivalului Eufonia care-și propune să contribuie la dezvoltarea unei dimensiuni cultural-educative a regiunii Banat, dorind includerea muzicii clasice de cameră în circuitul cultural regional. Timișenii de vor bucura de peste 30 de evenimente, incluzând recitaluri, concerte educaționale, masterclass-uri pentru tineri muzicieni și intervenții de terapie prin muzică.
„Atenția echipei organizatorice este îndreptată spre zona educațională, urmărindu-se sprijinirea tinerilor muzicieni prin facilitarea accesului la ateliere de măiestrie susținute de artiști internaționali și implicarea acestora în susținerea concertelor educaționale dedicate comunităților de tineri, și nu numai, din orașe precum: Lugoj, Buziaș, Jimbolia, Caransebeș, Reșița, Herculane, Timișoara”, ne transmit cei care stau în spatele festivalului Eufonia.
Tema centrală a Eufonia Festival 2019 va fi „The sound of classics”, ca modalitate de promovare a muzicii clasice într-un format modern. Ediția din acest an își dorește dezvoltarea culturală în zone precum Jimbolia, Lugoj, Băile Herculane, Caransebeș, Reșița; organizarea a 10 concerte educaționale pentru copiii de la școlile primare din 10 sate bănățene, susținute de tineri artiști internaționali; organizarea de cursuri de măiestrie pentru 60 de tineri muzicieni români și străini.
De asemenea, publicul se va bucura de prezența a 15 artiști de renume internațional care vor concerta pe scena timișoreană și vor susține ateliere de măiestrie pentru tinerii muzicieni: Suyeon Kang (vioară), Gareth Lubbe (violă), Vashti Hunter (violoncel), Simona Sândrăștean (oboi), Marko Zupan (flaut), Martin Klett (pian), Dinu Mihăilescu (pian), Abel Tomas (muzică de cameră), Furiant Quartet (muzică de cameră), Stefan Hempel (orchestră de cameră), Angelica Postu (muzicoterapie), Kristin Guttenberg (training mental pentru artiști).
Înscrierea la masterclass-uri este deschisă până la data de 15 iulie și se poate realiza direct pe site-ul festivalului.
Eufonia este primul festival din Romania care integrează muzicoterapia în programul său. Angelica Postu va susține la Timișoara o conferință în cadrul căreia va vorbi despre acest domeniu încă neexplorat în România, apoi, timp de o săptămână, va lucra în județul Timiș cu copii cu afecțiuni grave (dizabilități motrice, sindrom Down, proveniți din familii cu probleme ș.a.). Angelica Postu își desfășoară activitatea la Spitalul „Charite” din Berlin și este fondatoarea primului institut român pentru muzicoterapie.
Prima ediție a festivalului de muzică clasică de cameră Eufonia a adus 7 artiști internaționali care au susținut 7 concerte, 6 cursuri de măiestrie și 5 concerte alături de cei 35 de tineri muzicieni participanți la masterclass-uri. Spațiile în care au fost susținute concertele educaționale au avut loc în localități precum: Margina, Jimbolia, Lugoj, Făget, Buziaș, Deva.
Organizatorii Eufonia Festival 2019 sunt Asociația Tribul Artistic și Timișoara 2021.
Citiți principiile noastre de moderare aici!