Sâmbătă, la Casa de Cultură din Buziaş, vor fi proiectate două filme. Primul va fi o animaţie de scurtă durată despre procedeul obţinerii gazelor prin fracturare hidraulică şi pericolele care le implică. Al doilea film este unul documentar. Intitulat Split Estate (Proprietate divizată), acesta prezintă conflictele dintre proprietarii de terenuri din vestul Statelor Unite şi companiile care deţin drepturile de exploatare a zăcămintelor aflate în subteran.
Evenimentul este organizat de R9TM în colaborare cu Inițiativa Civică Buziaș și cu sprijinul Primăriei Buziaș. Proiecțiile vor fi urmate de discuții libere.
De asemenea, activiştii din Buziaş vor continua campania de strângere de semnături pentru anularea Hotărârii de Guvern care permite prospecţiunile şi exploatarea gazelor de şist din zonă.
„Momentan, pe listele de la primărie sunt peste 500 de semnături. În paralel pe tabele strânse de voluntari avem şi alte semnături. Nivelul de informare al cetăţenilor este în continuare foarte scăzut și noi ne zbatem în continuare să informăm lumea despre ce se întâmplă”, ne-a declarat Oana Peţa, unul dintre organizatorii acţiunii de sâmbătă, de la Buziaş.
Pe data de 4 aprilie, în Timişoara, dar şi în alte localităţi din judeţ, vor avea loc manifestaţii împotriva exploatării gazelor de şist.
Vă reamintim că www.tion.ro a publicat, recent, un material în care se arăta că, pe 4 decembrie 2012, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 1188 prin care aprobă „acordul petrolier de concesiune pentru explorare – dezvoltare – exploatare în perimetrul EX – 11 Buziaş” pentru o companie petrolieră cu sediul în Luxemburg. Activiştii de mediu din Timişoara susţin că Hotărârea de Guvern amintită înseamnă începutul exploatării gazelor de şist în judeţul Timiş. În afară de staţiunea Buziaş, mai sunt vizate pentru exploatarea gazelor de şist localităţile Periam, Biled, Parţa şi Crai Nou.
Statiunea Buzias, in pericol din cauza exploatarii gazelor de sist
Sute de semnaturi impotriva exploatarii gazelor de sist la Buzias
Citiți principiile noastre de moderare aici!