Festivalul este organizat de Fundaţia Arhitext în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România.
Expoziţia internaţională de arhitectură Fluenţe va cuprinde 50 de proiecte realizate în ultimii 5 ani, prezentate în cadrul a trei secţiuni (Fluenţe, A-fluenţe, In-fluenţe ), iar curator va fi Bogdan Ghiu.
Proiectele selectate pentru această expoziţie au fost alese în urma unui «open call» lansat la nivel internaţional la care au participat arhitecţi și birouri de arhitectură din ţările Europei Centrale şi de Est. Expoziţia conţine şi o parte teoretică prin care aceste proiecte sunt incluse temei şi comentate de critici internaţionali.
Expoziţia Premiile Arhitext Design (PAD 2011) este dedicată arhitecturii româneşti. Proiectele din expoziţie sunt împărţite în cinci secţiuni (arhitectură rezidenţială, publică, amenajări exterioare, interioare şi restaurare) şi realizate în ultimii doi ani. Expoziţia PAD 1993-2009 va cuprinde proiectele premiate în ediţiile anterioare, la toate secţiunile.
Expoziţia Îndrăzneste! presupune prezentarea într-o formulă coerentă a proiectelor studenţeşti câştigatoare la concursul omonim, ediţiile 2010 şi 2011.
Expoziţia Trans-arhitecturi are ca obiect prezentarea sub formă de planşe de expoziţie a lucrărilor/ instalaţiilor/ obiectelor realizate de echipele de studenţi şi artişti în cadrul Şcolii de vară Trans-arhitecturi, de la Dealu Frumos, din iulie 2011.
Programul festivalului mai cuprinde decernarea premiilor Arhitext design, conferințe, dezbateri şi mese rotunde susţinute de arhitecți şi oameni de cultură români şi străini. Vom reveni cu locațiile unde se vor desfășura evenimentele din cadrul festivalului de arhitectură, care vor fi stabilite ulterior.
Spectacol nocturn in Piata Unirii: proiectii colorate pe fatada Muzeului de Arta
Citiți principiile noastre de moderare aici!