În 27 şi 28 noiembrie, Aula Magna a Universităţii de Vest găzduieşte Festivalul Filmului Francez. În cea de-a şasea ediţie a evenimentului, Institutul francez din Timişoara propune publicului șase filme dedicate cinematografiei franceze de ieri şi de azi.
În după-masa şi seara zilei de 27 noiembrie, începînd cu ora 14,30, vor fi proiectate filme recente, lansate în Franţa în ultimele săptămâni: Un monstre à Paris, Journal de France şi Camille redouble. O animaţie, un documentar şi o comedie în premieră îi va purta pe spectatori din Paris în cele patru colţuri ale lumii.
Filmele din 28 noiembrie, tot de la ora 14,30, vor fi dedicate celui care îşi spune „regizor de cinema”, unul dintre cineaştii francezi cei mai importanţi ai ultimilor 50 de ani: Alain Resnais.
„Figură legendară în lumea cinematografiei franceze, Alain Resnias a realizat câteva dintre cele mai importante și puternice filme din epoca postbelică. Resnais și-a început cariera în perioada de glorie a „nouvel vague-ului” francez. Cu toate astea, el rămâne întotdeauna în afara cercului condus de Truffaut și Godard, preferând să adopte un stil unic. De-a lungul unei cariere care durează de mai bine de șaizeci de ani, Resnais a explorat relația complexă dintre memorie și timp, dintre adevăr și subiectivitatea umană. Filmele sale sunt producții intelectuale riguroase, dar totuși lejere și accesibile, încărcate de o frumusețe naturală care reușește, fără efort, să redea atmosfera onirică a minții umane. Retrospectiva care îi este consacrată anul acesta propune o panoramă vastă a parcursului său, cu un film din anii 2000, Cœurs, un film de la începutul anilor ’60, L’année dernière à Marienbad şi un film din decada anilor ’90: On connaît la chanson”, precizează organizatorii festivalului. Filmele sunt subtitrate, iar accesul publicului va fi liber.
Citiți principiile noastre de moderare aici!