Ediţia din acest an are loc sub numele de „The Beginning of The End”. Tema priveşte, din diferite unghiuri, diversele teorii lansate, potrivit cărora anul 2012 este anul schimbării sau chiar al sfârşitului lumii, teorii legate de simple speculaţii sau interpretări ale unor calendare, ziceri etc. Deşi oamenii de ştiinţă resping categoric aceste teorii, indiferent dacă sunt sau nu bine argumentate, mulţi încearcă, măcar prin intermediul artei, să meargă dincolo de simpla idee şi să le propună spectatorilor o imagine a unor schimbări care ar putea fi benefice pentru noi, în special schimbări spirituale. Iniţiat de un grup de artişti, festivalul Simultan s-a născut din dorinţa de a încuraja, în plan local, formele noi şi inovative de exprimare artistice din domeniul artei vizuale şi sonore. Festivalul prezintă atât proiecte şi artişti locali, cât şi naţionali şi internaţionali, cu sprijinul diferitelor centre culturale străine care există în România.
Evenimentele incluse în program se desfăşoară la Sinagoga din Cetate, Casa Artelor /Galeria Pygmalion şi Facultatea de Arte, iar programul detailat al manifestării se găseşte pe www.simultan.org.
Citiți principiile noastre de moderare aici!